Banca Nationala a Elvetiei (SNB) va deschide o reprezentanta în Singapore, pentru a optimiza gestionarea activelor sale din zona asiatica, scrie hotnews.ro cu referire la un comunicat al institutiei.
Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Elvetiei au crescut brusc începând cu anul 2009, iar pentru a reduce riscul concentrarii plasamentelor, SNB îsi diversifica la maxim pozitia investitionala. Începând cu anul 2010, Banca Nationala elvetiana a inclus în monedele sale de rezerva yenul japonez, dolarul australian si dolarul singaporez, iar în prima parte din acest an a investit consistent în wonul coreean.
Ea a luat aceasta decizie din cauza cresterii puternice a rezervelor sale valutare dar si a importantei tot mai mari a pietelor financiare din Asia. Prin prezenta sa în Singapore, urmareste sa acopere piata asiatica si sa opereze mai usor pe piata schimburilor valutare în vederea tintirii cursului eur/chf la 1,20.
Dupa ce a cautat în mai multe zone asiatice, SNB a optat pentru Singapore, considerând ca e locul ideal – situat în apropiere de multe economii emergente, cu o infrastructura buna si un cadru juridic stabil.
Deschiderea reprezentatei este prevazuta pentru mijlocul anului 2013, cu un personal format din 7 oameni.
