Tranzactie importanta cu actiunile Bancii Sociale: 98 milioane lei pentru 20,81%

Scris de

în

În cadrul a 9 tranzactii efectuate pe piata extrabursiera, s-au vândut 20,81% din actiunile Bancii Sociale. Valoarea totala a tranzactiilor realizate sub forma de aport de capital se ridica la 98,3 milioane de lei, sau circa 8 milioane de dolari, anunta Adevarul.

Cine a vândut si cine a cumparat pachetele de actiuni nu s-a anuntat, dar aceasta este cea mai mare tranzactie cu actiunile Bancii Sociale, institutie financiara ce nu se numara printre liderii de pe piata bancara a Republicii Moldova.

La începutul lunii mai a mai avut loc o tranzactie cu actiunile bancii. Atunci s-au vândut 33,4% din actiunile Bancii, iar valoarea totala a tranzactiei se ridica la 83,5 milioane de lei, sau circa 7 milioane de dolari.

La începutul anului 2012 la Banca Sociala cel mai important actionar era compania BS-Leasing, cu 24,39%. Presedintele bancii, Vladimir Suetnov, detine 4,14%, iar împreuna cu familia – 5,21%. Un pachet de 4,59% apartine Aglaiei Crivceanschi, prim-vicepresedintele bancii.

Banca Sociala a raportat pentru anul 2012 un profit de peste 60 de milioane de lei. Cu toate acestea institutia se confrunta cu probleme ca urmare a unei expuneri mari de aproape un miliard de lei si a unei cote de circa 18,5% a creditelor neperformante în portofoliu.