Liga Bancherilor din Moldova sub egida Asociatiei Institutiilor Bancare Europene de Training – European Banking and Financial Training Association (EBTN) a lansat prima grupa de participanti din cadrul programului de studiu în domeniul bancar – Certificatul European Bancar – European Foundation Certificate in Banking (EFCB).
EBTN este o asociatie a institutiilor europene de training în domeniul bancar, cu sediul la Bruxelles, care în 2001 împreuna cu cei 18 membrii din 16 tari europene, si cu sprijinul Programului Leonardo da Vinci al Uniunii Europene, a întemeiat European Foundation Certificate in Banking.
Programul de training pentru EFCB poate fi oferit doar de institutiile acreditate. Acreditarea se realizeaza prin Comitetul de Acreditare si Certificare al EBTN. Obiectivul principal al Comitetului este sa asigure calitatea materialului de program si a examenului. Certificatul EFCB este emis de EBTN. Liga Bancherilor din Moldova a devenit membru asociat al EBTN în octombrie 2013 si a primit acreditarea EBTN pentru EFCB în ianuarie 2014.
Certificatul EFCB reprezenta o recunoastere a competentelor profesionale în domeniul industriei financiar-bancare, în orice tara din UE, conform standardelor Centrului European pentru Dezvoltarea Formarii Profesionale – CEDEFOP. Promovarea acestui program în Republica Moldova va contribui la sporirea competentei fortei de munca din sectorul financiar si implicit a calitatii serviciilor financiare, iar în ultima instanta la îmbunatatirea serviciilor publice si a mediului de afaceri din tara. De asemenea, gratie acestui program se vor crea oportunitati pentru un numar mare de angajatii din banci si din alte institutii financiare nebancare de a obtine o recunoastere pe plan european a competentelor profesionale în domeniul financiar-bancar, fiindu-le create premise pentru o crestere profesionala si de cariera.
Programul de studiu se adreseaza tuturor angajatilor din sectorul bancar, care doresc sa-si perfectioneze cunostintele necesare unui specialist din industria serviciilor financiar bancare, precum si tuturor acelora care simt nevoia sa fie pregatiti pentru acele procese si tendinte economice pe care le va determina intensificarea procesului integrationist al Republicii Moldova. De asemenea, programul se adreseaza si reprezentantilor din sectorul financiar nebancar (institutiile de microcreditare, leasing, asociatiile de economii si împrumuturi pentru populatie), cât si studentilor din ultimul an si masteranzilor din cadrul institutiilor de învatamânt superior cu profil economico-financiar.
La eveniment, care a fost moderat de Presedintele Ligii Bancherilor din Moldova, Dumitru Ursu, au participat autorii manualului de curs, care vor fi si traineri în cadrul programului, cei 25 de participanti înscrisi la curs – reprezentanti ai sectorului financiar bancar, sectorului de microcreditare si ai unor companii din business, precum si expertii bancari si financiari selectati de catre Liga Bancherilor din Moldova ce vor acorda consultanta pe toata durata programului, si reprezentantii mass-media.
Vedeti materialul video de la lansare. Imagini – Moldova 1.
