UkrSibbank, subsidiara ucraineana a BNP Paribas, va concedia 1.600 de angajati

Scris de

în

BNP Paribas, cea mai mare banca din Franta, va desfiinta pâna anul urmator 1.600 de locuri de munca la subsidiara din Ucraina, dintr-un total de circa 7.000, în contextul tulburarilor interne si conflictului tarii cu Rusia.

„Banca, pe cât este posibil, functioneaza”, a declarat directorul general al BNP Paribas, Jean-Laurent Bonnafe, referindu-se la subsidiara ucraineana, PAT UkrSibbank, anunta Mediafax.ro cu referire la Bloomberg.

Principala preocupare a bancii franceze în ultimele 2 saptamâni în Ucraina a fost sa asigure siguranta angajatilor, a spus el.

UkrSibbank avea un sold al creditelor de 1,6 miliarde de euro la sfârsitul anului 2013, în scadere de la 1,8 miliarde de euro cu un an înainte. Banca va continua sa se adapteze situatiei, iar soldul creditelor va pastra probabil trendul de scadere, a notat Bonnafe.

Banca franceza avea 7.155 de angajati în Ucraina la sfârsitul anului 2013, mai multi decât la divizia din Marea Britanie, potrivit raportului anual. Anul trecut UkrSibbank a închis 84 de sucursale, iar în prezent are circa 500 de unitati.

Veniturile obtinute de banca în Ucraina s-au situat la 161 milioane de euro în 2013. BNP a cumparat 51% din Ukrsibbank în 2006 si detine în prezent circa 85% din actiuni. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare controleaza restul actiunilor.