Grupul bancar elen Alpha Bank a anuntat luni ca aproximativ 21% din cei 10.000 de angajati ai sai au decis sa profite de programul de plecari voluntare lansat luna trecuta în cadrul masurilor destinate reducerii costurilor, scrie economica.net cu referire la Reuters.
Planul Alpha Bank, a patra mare banca din Grecia, viza reducerea personalului cu 15 pâna la 20% în ideea de a-si reduce costurile în conformitate cu planul de restructurare aprobat de Comisia Europeana. Programul de plecari voluntare a expirat la data de 30 septembrie, iar luni Alpha Bank a anuntat ca aproximativ 2.200 de angajati au decis sa participe la acest program.
Toate cele 4 mari grupuri bancare din Grecia au demarat programe de restructurare a personalului. National Bank of Greece, Piraeus si Eurobank au finalizat astfel de programe înca de anul trecut.
Piraeus a eliminat aproximativ 12% din personal via un program de plecari voluntare care s-a încheiat în luna septembrie 2013 în timp ce un program similar derulat la Eurobank a condus la reducerea personalului cu aproximativ 10%. De asemenea, în luna decembrie a anului trecut peste 2.000 de angajati de la National Bank of Greece au plecat si ei în urma unei scheme voluntare.
Grupul elen Alpha Bank este prezent pe piata din România unde ofera o gama larga de servicii si produse atât pentru segmentul de piata dedicat persoanelor fizice cât si pentru sectorul de corporate.
