Guvernul din Croatia a decis sa anuleze datoriile de pâna la 35.000 de kuna (5.146 dolari) acumulate de persoanele cu venituri de pâna la 1.250 kuna pe luna (184 dolari), decizie fara precedent menita sa sustina economia prin stimularea consumului intern, anunta Mediafax.
Masura se refera la persoanele cu venituri reduse, care locuiesc cu chirie si nu îsi pot plati datoriile, relateaza CNBC.
În acest program sunt incluse datoriile catre companiile energetice, banci si alti furnizori de credite si operatorii de telecomunicatii.
Premierul Zoran Milanovic a declarat ca niciun alt guvern nu a mai luat o astfel de masura.
„Facem tot posibilul sa usuram vietile oamenilor, în aceasta criza prelungita si stresanta, pentru a le da sansa unui nou început”, a afirmat Milanovic luna trecuta, într-o conferinta de presa în care a anuntat programul.
Potrivit autoritatilor, de aceasta masura vor beneficia circa 60.000 de persoane, dintr-o populatie de 4,4 milioane. Programul va costa creditorii pâna la 2,1 miliarde de kuna (309 milioane dolari), conform estimarilor Reuters.
Ideea guvernului este de a sustine relansarea activitatilor economice prin stimularea consumului, în urma deblocarii conturilor bancare ale datornicilor.
Economia Croatiei este în recesiune de 7 ani. La fel ca în unele state vecine, croatii au luat împrumuturi si credite ipotecare în franci elvetieni, dar de la liberalizarea cursului de catre Banca Nationala a Elvetiei, luna trecuta, costul rambursarii datoriilor a crescut.
Programul de anulare a datoriilor nu este apreciat de toata lumea. Timothy Ash, director pentru piete emergente la Standard Bank, considera ca masura premierului Milanovic este determinata de alegerile care vor avea loc în acest an.
„Un caz clasic de populism. Acest guvern a evitat în mod constant sa solicite finantare de la FMI, spre deosebire de Serbia, care urmeaza sa semneze un acord. Sa vedem daca Croatia reuseste sa evite o soarta similara, dar optiunile sale de finantare se îngusteaza”, a spus Ash.
