400 de milioane de dolari: TikTok încheie un acord în SUA privind datele copiilor

Scris de

în

TikTok a acceptat sa plateasca 400 de milioane de dolari în SUA pentru a solutiona acuzatiile privind colectarea necorespunzatoare a datelor personale ale copiilor, potrivit AGERPRES, care citeaza agentia dpa.

Departamentul american de Justitie a anuntat ca acordul nu presupune recunoasterea unei fapte ilicite din partea companiei. Întelegerea prevede, printre altele, revizuirea practicilor TikTok privind confidentialitatea.

Autoritatile americane au actionat TikTok în judecata în 2024, acuzând platforma ca permitea copiilor cu vârsta sub 13 ani sa îsi creeze conturi fara acordul parintilor si ca ar fi încalcat astfel legislatia privind protectia vietii private a minorilor.

În SUA, platformele online stabilesc în general limita minima de vârsta la 13 ani. În practica însa, restrictiile pot fi ocolite prin introducerea unei date de nastere false, iar companiile tehnologice sunt criticate de mai mult timp pentru masurile considerate insuficiente în acest domeniu.

Acordul apare dupa schimbari importante în structura afacerii TikTok din SUA. La începutul anului 2026, o participatie majoritara în operatiunile americane ale platformei a fost transferata catre o noua companie sustinuta de investitori americani.

ByteDance, compania-mama cu sediul în China, continua sa controleze TikTok pe alte piete internationale.