În luna august 2025, exporturile Republicii Moldova au însumat 332,6 milioane dolari SUA, în crestere cu 22% fata de august 2024, dar în scadere cu 4,2% comparativ cu iulie 2025, potrivit datelor Biroului National de Statistica.
Importurile au totalizat 889,2 milioane dolari SUA, cu 20,8% mai mult decât în august 2024, ceea ce a dus la un deficit comercial de 556,6 milioane dolari SUA, mai mare cu 20% fata de anul trecut.
În perioada ianuarie–august 2025, exporturile s-au redus cu 2,5%, pâna la 2,28 miliarde dolari, în timp ce importurile au crescut cu 18,3%, depasind 6,9 miliarde dolari SUA.
Principalele destinatii de export au fost România (29,6%), urmata de Italia, Turcia, Cehia si Ucraina, iar cele mai exportate produse au fost masini si aparate electrice (16%), seminte si fructe oleaginoase (14%), fructe si legume (10%) si cereale (9%).
Pe partea de importuri, cele mai mari volume au provenit din România, China si Ucraina, fiind dominate de gaz si produse petroliere (17,7%), vehicule rutiere (7,8%) si masini si echipamente industriale (peste 10%).
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a coborât la 33%, fata de 40% în aceeasi perioada din 2024.
