Veaceslav Ionita: Piata imobiliara din Chisinau revine. Tranzactiile cu apartamente au atins maximul ultimilor cinci ani

Scris de

în

Piata imobiliara din municipiul Chisinau da semne clare de revenire, iar în trimestrul II din 2026 numarul tranzactiilor comerciale cu apartamente a ajuns la aproximativ 7.500, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. Cresterea este sustinuta în mare parte de suburbii, care au ajuns sa genereze pentru prima data peste 20% din tranzactiile din municipiu.

Concluziile apartin expertului economic Veaceslav Ionita si au fost prezentate vineri, 7 august, în cadrul analizei „Tranzactii comerciale cu apartamente în Republica Moldova – date revizuite”.

Potrivit lui Veaceslav Ionita, imaginea actuala a pietei imobiliare difera semnificativ de cea conturata anterior de statisticile disponibile. Explicatia tine de digitalizarea serviciilor cadastrale: o parte tot mai mare a tranzactiilor a început sa fie înregistrata online, însa acestea nu erau reflectate initial în statisticile utilizate pentru analiza pietei.

Expertul explica faptul ca, în 2025, aceasta situatie a creat impresia unei prabusiri mult mai puternice a pietei decât cea care s-a produs în realitate. Spre sfârsitul anului, aproape jumatate dintre tranzactii ajunsesera sa fie realizate în format digital.

„Era o iluzie a prabusirii pietei, dar de fapt noi urmaream doar tranzactiile offline, fara cele digitale”, a explicat Ionita.

Dupa revizuirea datelor, expertul estimeaza ca piata imobiliara a înregistrat în 2025 o scadere de circa 20%, importanta, dar mult mai mica decât indicau statisticile incomplete disponibile anterior.

De exemplu, în primul trimestru din 2026 au fost înregistrate aproximativ 2.200 de tranzactii la ghiseu si înca circa 2.000 de tranzactii digitale, ceea ce ridica volumul real la aproximativ 4.200 de operatiuni. Pentru comparatie, în perioada similara a anului precedent erau aproximativ 4.800.

O alta schimbare importanta este introducerea în statistica a tranzactiilor cu bunuri viitoare, respectiv apartamente cumparate înca din etapa de constructie. În trimestrul II din acest an, în municipiul Chisinau au fost realizate aproximativ 2.500 de tranzactii cu astfel de apartamente, pe lânga aproximativ 5.000 de tranzactii cu locuinte deja existente.

Astfel, potrivit metodologiei utilizate de Ionita, în trimestrul II au fost înregistrate în jur de 7.500 de tranzactii comerciale cu apartamente în municipiul Chisinau, nivel care nu a mai fost atins din 2021.

Expertul atrage atentia si asupra ofertei care se formeaza pentru urmatorii ani. În prima jumatate din 2026, în municipiul Chisinau au fost înregistrate aproximativ 21.000 de bunuri imobiliare viitoare. Dintre acestea, circa 5.500 au fost deja tranzactionate, iar aproximativ 15.500 au fost înregistrate de investitori si ar putea ajunge ulterior pe piata.

În opinia lui Ionita, o mare parte dintre aceste locuinte ar putea intra efectiv pe piata primara de vânzare-cumparare în urmatorii doi-trei ani.

Analiza evidentiaza si o schimbare importanta în geografia tranzactiilor. Cresterea din municipiul Chisinau este generata în principal de suburbii, unde numarul operatiunilor a ajuns la peste 5.000, un maxim istoric.

În orasul Chisinau sunt înregistrate aproximativ 20.500 de tranzactii, în timp ce suburbiile au depasit pragul de 5.000. Ponderea acestora din urma în totalul pietei municipale a trecut, pentru prima data, de 20%, comparativ cu aproximativ 11–12% în 2019.

Ionita estimeaza ca aproximativ 70% din cresterea recenta a pietei imobiliare din municipiul Chisinau este generata de suburbii si doar circa 30% de orasul propriu-zis.

Expertul mentioneaza în mod special dezvoltarea rapida a localitatilor din jurul capitalei, inclusiv Durlesti, dar si raioanele apropiate de Chisinau. Tendinta contureaza tot mai clar, în opinia sa, o zona metropolitana a Chisinaului, formata din municipiu si raioanele Ialoveni, Straseni, Anenii Noi si Criuleni.

Concentrarea pietei în jurul capitalei este vizibila si la nivel national. Potrivit calculelor prezentate de expert, aproximativ 75% din numarul tranzactiilor cu apartamente au loc în municipiul Chisinau. Daca se ia în calcul valoarea locuintelor, ponderea capitalei ar putea ajunge la aproximativ 85% din valoarea monetara totala a tranzactiilor.

În acelasi timp, situatia este diferita pentru celelalte tipuri de locuinte. În municipiul Chisinau, piata apartamentelor este în crestere, în timp ce tranzactiile cu case individuale se afla într-un declin pronuntat. În restul tarii, piata apartamentelor stagneaza sau scade usor, iar numarul tranzactiilor cu case individuale continua, de asemenea, sa se reduca.

La nivelul întregii Republici Moldova, Ionita estimeaza ca numarul total al tranzactiilor imobiliare a ajuns, în valoare anualizata, la aproximativ 43.600, fata de 41.800 în 2025 si circa 45.000 în 2024.

O piata distincta, care urmeaza sa fie urmarita mai atent, este cea a garajelor, locurilor de parcare si debaralelor. În prima jumatate a anului au fost înregistrate aproximativ 3.300 de asemenea tranzactii, iar Veaceslav Ionita estimeaza ca pâna la sfârsitul anului numarul lor ar putea depasi 6.000.

„Este o piata în prezent în revenire, în special din contul apartamentelor din municipiul Chisinau. Iar când vorbim despre cresterea pietei din municipiu, în proportie de 70% vorbim despre suburbii si 30% despre orasul Chisinau”, a concluzionat expertul economic.