Preturile vor continua sa creasca: BNM estimeaza un vârf al inflatiei la sfârsitul lui 2026

Preturile vor continua sa creasca într-un ritm mai rapid pâna la sfârsitul acestui an, iar inflatia va ramâne peste limita superioara a intervalului urmarit de Banca Nationala a Moldovei pâna la mijlocul lui 2027. Abia din trimestrul III al anului viitor, BNM estimeaza revenirea inflatiei în intervalul asociat tintei de 5%.

În iunie 2026, rata anuala a inflatiei a fost de 6,51%, dupa 6,76% în mai si 6,77% în aprilie. Media pentru trimestrul II a ajuns la 6,68%, cu 1,44 puncte procentuale peste nivelul din trimestrul precedent.

BNM anticipeaza ca inflatia va continua sa urce în lunile urmatoare si va atinge valoarea maxima la sfârsitul anului 2026. Ulterior, ritmul de crestere a preturilor ar urma sa încetineasca treptat, iar cel mai redus nivel din actualul orizont de prognoza este asteptat în prima jumatate a anului 2028.

Presiunile vin inclusiv din exterior. Scumpirea resurselor energetice, ajustarea tarifelor reglementate si tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu continua sa influenteze preturile. BNM mentioneaza ca evolutia tarifelor si riscul unei noi escaladari regionale mentin un nivel ridicat de incertitudine în jurul prognozei.

La nivel local, economia a crescut modest la începutul anului. PIB-ul Republicii Moldova a avansat cu doar 0,4% în trimestrul I 2026 fata de aceeasi perioada din 2025, în timp ce, comparativ cu trimestrul precedent si dupa ajustarea sezoniera, economia s-a contractat cu 1,2%.

Pentru a tempera presiunile asupra preturilor, BNM a continuat politica monetara restrictiva. Dupa doua majorari în trimestrul II, rata de baza a fost stabilita la 7,50% pe 6 august 2026. Rata la creditele overnight este de 9,50%, cea la depozitele overnight – 5,50%, iar la operatiunile repo – 7,75%.

Dobânzile din piata resimt deja aceasta politica. În trimestrul II, rata medie la creditele noi în lei a fost de 9,06% pe an, în timp ce dobânda medie la depozitele noi la termen a urcat la 5,44% anual.

BNM estimeaza ca preturile alimentelor vor continua sa creasca pâna la sfârsitul anului, dupa care ritmul se va diminua. Preturile reglementate sunt asteptate sa urce puternic pâna la finalul lui 2026, în timp ce inflatia la combustibili ar urma sa se reduca în trimestrul III si sa scada mai pronuntat în trimestrul II 2027.