Moldova Agroindbank a urcat 8 pozitii în clasamentul Top 100 banci din Europa de Sud Est si se ambitioneaza sa fie MAI Buna

Moldova Agroindbank anunta cu mândrie ca s-a pozitionat pe locul 59 în noul clasament Top 100 banci din Europa de Sud Est, urcând 8 pozitii în comparatie cu editia anterioara, când s-a clasat pe locul 67.

În “TOP 100 SEE 2019” au fost incluse patru banci comerciale din Republica Moldova. MAIB este lider detasat printre acestea, urmatoarea clasata fiind pe pozitia 74.

“Bancile din Europa de Sud-Est au înregistrat o performanta temeinica în 2018, activând într-un mediu macroeconomic îmbunatatit pe fundalul lichiditatii ridicate si în absenta unor socuri majore externe sau interne”, au mentionat autorii clasamentului.

Rezultatele reconfirma performanta si traiectoria ascendenta de dezvoltare a MAIB, precum si statutul de lider al sistemului bancar, clasând-o printre bancile de referinta atât la nivel national, cât si regional.

Clasamentul este elaborat de agentia financiara internationala SeeNews Business Intelligence for Southeast Europe, analizând cele mai mari 190 de banci din Europa de Sud Est în baza rapoartelor financiare la situatia din 31 decembrie 2018.

SeeNews Business Intelligence for Southeast Europe este un furnizor de stiri de business si informatii privind pietele emergente, cu o experienta de peste 15 ani în domeniu.