MAIB Private Banking – mai mult decât banking

BC ”Moldova Agroindbank” SA este în topul bancilor din tara si pilonul principal al sistemului financiar-bancar national, cu un rol special în dezvoltarea economica a clientilor sai. Pe parcursul a 25 de ani de activitate, banca a prezentat diverse oferte inovatoare pentru zeci de mii de afaceri din tara, dar si pentru persoane fizice. Banca traditional si-a crescut clientii sai, în special, agentii economici. Astazi, de-asemenea a devenit actuala cerinta persoanelor fizice, care au nevoie de o atitudine individualizata. În acest context, MAIB vine cu un proiect de abordare individuala a persoanelor fizice, Private Banking, pentru a satisface nevoile clientilor sai la cel mai înalt nivel.

„Abordarea corespunzatoare asteptarilor clientului si etica în finante sunt principiile de baza ale deservirii la MAIB. Iar experienta tarilor cu un banking dezvoltat, impactul tehnologiilor moderne si, desigur, numarul în crestere a segmentului de clienti cu cerinte tot mai sofisticate, au fost motivele crearii unei subdiviziuni în cadrul bancii care corespunde celor mai moderne tendinte în domeniu”, a mentionat Serghei Cebotari, Presedintele BC „Moldova Agroindbank” SA.

Clientii Private banking au nevoie de o deservire individuala

În domeniul Private Banking clientii sunt numiti „high net worth individuals”, adica persoane cu un statut social deosebit si posibilitati financiare înalte. Obiectivul clasic al Private Banking-ului este de a acorda servicii de management al activelor clientului, plasarea profesionala a fondurilor într-o varietate de instrumente de investitii, inclusiv în metale pretioase si obiecte de arta; consultare în domeniul fiscal si investitii financiare; servicii de gestionare a stilului de viata, etc. Clientii Private Banking, de obicei, sunt persoane fizice bogate, manageri sau proprietari de companii.

Clientii MAIB Private Banking sunt persoane care îsi doresc o abordare personalizata si o deservire de calitate Premium, care reprezinta elita businessului din tara si persoane înstarite. Principiul de baza al Private Banking-ului este confidentialitatea, de aceea în aceasta subunitate a bancii domneste atmosfera clubului de elita închis, în care nu se aud nume sau detalii despre clienti.

Clientii MAIB Private Banking sunt selectati de catre banca din divizia de retail sau corporate, fie prin recomandare de la clientii existenti. Clientul trebuie sa detina un anumit nivel de active în banca (depozite, mijloace banesti în conturi curente s.a.m.d.), dar acest lucru nu-i garanteaza intrarea în clubul select MAIB Private Banking, deoarece sunt si alte criterii importante precum loialitatea, statutul social si reputatia clientului.

Servicii bancare personalizate pentru clienti prosperi

MAIB Private Banking are la baza câteva principii:

1. Confidentialitatea – la MAIB Private Banking, un client nu se va întâlni cu un alt client, daca el îsi doreste o astfel de tratare. Oficiul a fost proiectat în asa mod încât simultan pot fi deserviti mai multi clienti, fara ca acestia sa contacteze;

2. Confortul si comoditatea – fiecare client este deservit de un bancher personal si acest expert este singura persoana de contact cu acesta. Bancherul personal este la dispozitia clientului 24/24. Acest fapt este apreciat de clienti, în special când se afla peste hotarele tarii, iar fusul orar este diferit decât la Chisinau;

3. Relatiile de parteneriat – clientii pot avea încredere în bancherul personal si îi pot solicita consultanta în multe domenii, nu doar bancar, dar si juridic, fiscal sau imobiliar;

4. Produse exclusive:

  • carduri exclusive – detinatorii de carduri MasterCard World Elite, MasterCard Paltinum, American Express Gold etc. beneficiaza de un serviciu special Consierge. Acesta pune la dispozitia clientului un asistent personal, care îi poate solutiona diverse probleme, precum comandarea unui taxi în orice colt al lumii, rezervarea unei mese la restaurant sau a unei camere la hotel, livrarea de flori sau orice alte produse în orice colt al planetei, organizarea unei calatorii sau eveniment s.a. Acest serviciu este oferit în parteneriat cu MasterCard si American Express si este disponibil 24/7, la distanta unui simplu apel telefonic;
  • depozite speciale – plasarea mijloacelor banesti în conditii preferentiale, diferite de cele oferite în alte subunitati MAIB;
  • linii de finantare negociate individual în functie de necesitati;
  • caseta individuala disponibila în cadrul subunitatii;
  • investitii în hârtii de valoare de stat (HVS) s.a.

Clientii Private Banking beneficiaza de servicii personalizate la oricare etapa a deservirii lor, iar scopul bancherului personal este satisfacerea nevoilor clientilor, economisirea timpului clientilor si oferirea confortului si sigurantei în tot ceea ce tine de administrarea finantelor personale.

Clientii Private Banking sunt deserviti în baza unui abonament, ce implica un comision unic. Acesta include numeroase servicii de care clientul poate beneficia ulterior, fara a achita separat fiecare serviciu sau operatiune bancara.

MAIB Private Banking promoveaza ideea unui club închis si a unui parteneriat de lunga durata, de aceea unii clienti se deservesc împreuna cu familia, iar acest fapt contribuie la construirea unei relatii de încredere reciproca cu clientii, nu doar de business.

Bancherii Private Banking – persoanele carora clientii le încredinteaza administrarea averilor

Bancherii personali sunt o alta taina a MAIB Private Banking – un secret bine pazit, în care se investeste enorm.

În acest sens, MAIB a investit pentru ca cei mai importanti bancheri din cadrul subdiviziunii MAIB sa fie instruiti în domeniul Private Banking-ului, în unul din centrele europene ale private banking-ului din Luxembourg. Bancherii personali sunt selectati dintre cei mai buni în domeniu, iar criteriul de baza este profesionalismul. Un bancher personal trebuie sa aiba un background solid în cadrul bancii, sa vorbeasca obligatoriu fluent limba româna si cel putin doua limbi straine. Un alt criteriu important este promptitudinea la necesitatile clientului, fara de care un bancher personal nu va putea face fata situatiei.

În afara de cursurile din strainatate, bancherii personali au fost instruiti la training-uri specializate (oratorica, psihologia vânzarilor, cursuri juridice, cursuri de fiscalitate) organizate de consultanti locali si internationali.

„Desi domeniul private banking pe piata bancara din tara este la început, noi privim cu încredere în viitor si consideram, ca în urmatorii ani private banking-ul va fi tot mai solicitat pe piata bancara. Ritmul de viata dinamic si lipsa de timp pentru gestionarea eficienta a banilor determina cererea tot mai mare pentru servicii financiare profesionale. Astfel de experti au fost „crescuti” în timp la MAIB – bancherii personali de private banking, care ofera nu doar consultanta financiar-bancara, dar si suport clientilor în cele mai diverse activitati zilnice, fiind la dispozitia lor 24/24. În acest mod noi întelegem mai bine nevoile clientilor nostri si reusim, prin munca si dedicatie, sa pastram si sa crestem bunastarea lor”, a mentionat Presedintele bancii, Serghei Cebotari.

Ambianta

Oficiul Private Banking al MAIB este situat într-o zona rezidentiala din centrul istoric al capitalei. Dispune de infrastructura necesara, parcare si intrari separate pentru asigurarea confidentialitatii. Anturajul este amenajat într-un stil select si ofera clientilor un vernisaj de tablouri ale celor mai notorii artisti plastici din tara, care la dorinta pot fi achizitionate.