Au început înscrierile pentru granturi de pâna la 2 milioane de lei destinate startup-urilor tech

Scris de

în

Startup-urile din domeniul tehnologic pot aplica pentru granturi de pâna la 2 milioane de lei, în cadrul noului apel lansat prin Programul de sustinere a inovatiilor digitale, implementat de Organizatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) în parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii Economice si Digitalizarii.

Pentru anul 2025, Guvernul a alocat un buget de 27,1 milioane de lei. Programul are un buget total de 190 milioane de lei pentru o perioada de trei ani, urmata de doi ani de monitorizare a proiectelor.

Finantarea este disponibila pentru doua categorii de beneficiari:

  • Granturi de pâna la 500.000 de lei pentru afaceri aflate în faza incipienta, cu o cifra de afaceri sub 5 milioane de lei si o contributie proprie de minimum 20%;
  • Granturi de pâna la 2.000.000 de lei pentru startup-uri cu o cifra de afaceri de pâna la 25 milioane de lei, care pot asigura o contributie de cel putin 50% din surse investitionale, precum fonduri de capital de risc sau platforme de finantare participativa.

Aplicarea se realizeaza exclusiv online, prin platforma oficiala a ODA. Procesul este simplificat si deschis tuturor antreprenorilor eligibili.

Programul a fost lansat în 2022, iar în urma celor doua editii anterioare, 31 de companii au beneficiat de granturi în valoare totala de 13,2 milioane de lei. Investitiile atrase în economie prin acest program au depasit 25,2 milioane de lei.

Mai multe informatii despre conditiile de eligibilitate si formularul de aplicare sunt disponibile pe site-ul www.oda.md.