Cecurile de calatorie sunt instrumente de plata ce sunt utilizate în turismul international. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute servicii bancare oferite persoanelor care calatoresc.
Aceste instrumente de plata pot fi utilizate pentru plata oricaror bunuri sau servicii din întreaga lume, dar mai pot fi schimbate oricând în numerar. Cecurile de calatorie au drept scop acoperirea tuturor cheltuielilor de întretinere, astfel posesorul cecului sa nu mai aiba nevoie de numerar.
Din punct de vedere la securitatii, cecul de calatorie poate fi utilizat doar de catre detinatorul sau. În prezent cele mai multe banci comerciale au încheiat acorduri de a emite cecuri ce cele mai mari companii internationale de cecuri de calatorie precum American Express si Thomas Cook.
În momentul când clientul doreste sa cumpere un cec de calatorie, acesta este obligat sa efectueze prima sa semnatura în fata functionarului bancii care a vândut cecul de calatorie. A doua semnatura se efectueaza le vedere în cazul platii propriu zise.
Cecurile de calatorie pot fi vândute atât de banca emitenta, cât si de bancile corespondente ale acesteia. Ele pot fi decontate la majoritatea hotelurilor, restaurantelor, magazinelor si bancile din întreaga lume. Cecurile pot fi preschimbate oriunde în lume fie în moneda locala a tarii fie în valuta în care este cecul de calatorie.

Avantajele principale ale cecurilor de calatorie sunt faptul ca posesorul unui cec de calatorie poarta asupra sa bani fara frica de a-i pierde sau de a i se fura. În cazul în care clientul anunta banca despre disparitia cecului, acesta va fi în scurt timp înlocuit cu un alt cec de calatorie. Clientii au acces 24/7 la serviciul clientela al bancii emitente al cecului sau al companiei sub care este emis cecul. Un alt avantaj al cecului este ca acesta nu expira, viata acestuia este nelimitata, de aceea unii oameni folosesc aceste cecuri drept mostenire pentru rudele apropriate.
În Republica Moldova cetatenii au posibilitatea sa beneficieze de cecurile de calatorie American Express. Cecurile de calatorie pot fi doar în valuta straina (USD sau EUR). Valoarea nominala al cecurilor de calatorie în USD sunt de 50$, 100$ si 1000$. Valoarea nominala al cecurilor de calatorie în EUR sunt de 50€, 100€, 200€ si de 500€.

Comisioanele pentru cumpararea sau vânzarea unui cec de calatorie variaza în dependenta de banca. Comisionul pentru un cec de calatorie se schimba în dependenta de valoarea acestuia. Cel mai mic comision pentru vânzarea unui cec de calatorie este perceput de catre Banca Sociala si de catre Moldindconbank unde acest comision este de 3 USD/EUR, iar cel mai mare comision minim de 7 USD/EUR este perceput de catre Energbank.
În cazul cumpararii unui cec de calatorie comisionul minim de 1 EUR/USD este întâlnit la FinComBank, pe când cel mai mare comision minim de 7 USD/EUR este întâlnit la Energbank si la Banca de Economii.
În tabelele de mai jos sunt afisate comisioanele percepute de bancile comerciale din Republica Moldova pentru vânzarea si cumpararea cecurilor de calatorie în euro(EUR) si în dolari americani(USD).
Dolari americani

Euro

Pentru a putea beneficia de un cec de calatorie clientul bancii trebuie sa se prezinte la una din filialele bancii cu buletinul de identitate, formularul necesar pentru emiterea cecului de calatorie si contravaloarea necesara pentru cecul de calatorie. Nu uitati ca trebuie sa achitati si comisionul bancii pentru emiterea cecului. Achitarea cecului de calatorie se poate face si prin virament.
Pentru a putea încasa cecul de calatorie sunteti obligati sa prezentati buletinul de identitate sau pasaportul Dvs. Cecul trebuie sa fie semnat pentru a putea confirma legalitatea acestuia. Odata ce cecul de calatorie a fost confirmat Dvs. veti primi contravaloarea acestuia minus comisionul perceput de catre banca pentru aceasta operatiune, în cazul în care banca percepe un comision pentru acest serviciu.
Desi comisionul pentru cumpararea unui cec de calatorie este destul de mare acesta nu se poate compara cu siguranta si confortul pe care aceste cecuri le ofera.
Autor: Liviu Gutuleac
