Preturile de consum din Republica Moldova au scazut cu 0,1% în luna iunie fata de mai, marcând prima diminuare lunara din acest an. Totusi, rata anuala a inflatiei ramâne la 6,5%, iar de la începutul anului preturile au crescut cu 4,8%, arata datele publicate vineri de Biroul National de Statistica.
Scaderea lunara a fost determinata în principal de ieftinirea produselor alimentare si a bunurilor nealimentare, cu câte 0,3%. Cele mai mari reduceri de pret au fost înregistrate la legume (-12,2%), oua (-5,8%) si carburanti (-4,6%), pe fondul ieftinirii motorinei (-10,1%) si benzinei (-6,9%).
În acelasi timp, unele produse si servicii s-au scumpit. Fructele au costat cu 5,5% mai mult decât în luna precedenta, iar laptele si produsele lactate s-au scumpit cu 0,8%. La servicii, cele mai mari cresteri au fost consemnate la transportul de pasageri (+1,6%), inclusiv transportul aerian international (+2,2%).
Comparativ cu iunie 2025, preturile de consum sunt mai mari cu 6,5%. Cele mai accentuate scumpiri au fost înregistrate la oua (+27,9%), combustibili si carburanti (+19,1%), legume (+15,4%), energia electrica (+15,2%) si serviciile de transport de pasageri (+27,7%).
Pe de alta parte, în ultimele 12 luni au scazut tarifele reglementate pentru energia termica (-17%) si gazele naturale (-13,9%).
Datele BNS mai arata ca Republica Moldova are o rata anuala a inflatiei mai redusa decât Turcia (32,1%), dar mai ridicata decât în majoritatea statelor din regiune, inclusiv Georgia, Bulgaria, Polonia, Croatia si Cehia.
