Studiu MasterCard: 53% din europeni ar vrea sa faca mai multe plati cu cardul pe durata vacantei

0
0

Un nou studiu MasterCard arata ca europenii vor sa aiba vacante fara grija numerarului. Sondajul indica faptul ca locuitorii din Europa prefera sa aiba cardurile în vacanta, mai mult decât în alte perioade ale anului: 91% dintre respondenti îsi iau cardurile la ei, în vacanta, versus 60%, atunci când sunt acasa. În plus, peste jumatate – 53% – dintre cei chestionati ar vrea sa faca mai multe plati cu cardul, pe durata vacantei.

Principalele motive care îi determina sa utilizeze cardul în vacanta sunt confortul (65%), teama de a nu li se fura banii (41%), siguranta (38%), faptul ca nu au suficient numerar la îndemâna (37%), viteza mai mare (34%) si o mai buna trasabilitate a cheltuielilor (30%).

În plus, 44% dintre europeni sunt convinsi ca numerarul va deveni în curând de domeniul trecutului datorita vitezei cu care sunt adoptate inovatiile.

50% dintre utilizatorii europeni cred ca numerarul este cea mai ieftina modalitate de plata, dar în realitate fiecare plateste – de obicei fara sa stie – pentru procesarea, punerea în circulatie si protejarea banilor în numerar. De exemplu, costul anual suportat de fiecare cetatean german este de 150 de euro.

Timpul este foarte valoros pentru europeni, în vacanta: 51% dintre ei considera cautatul unui ATM o pierdere de timp, pe care altfel l-ar fi putut petrece pe plaja sau vizitând orasul unde se afla. 29% se simt de multe ori pierduti atunci când sunt în vacanta si nu pot plati cu cardul.

Sunt, totusi, câteva cheltuieli marunte pe care europenii nu se simt în largul lor sa le faca pe card si pentru care, cel mai adesea, recurg la numerar. Printre acestea se numara cartile postale (85%), înghetata sau alte gustari (84%), bacsisul pentru chelneri (83%), calatoria cu taxiul (77%) sau cumpararea unui suvenir (61%).

Despre studiu

Acest raport prezinta rezultatele unui sondaj online. Întrebarile au fost adresate unui numar de 3.300 de respondenti, cu vârste de peste 18 ani, din urmatoarele 8 tari: Spania, Italia, Germania, Suedia, Marea Britanie, Franta, Polonia si Ucraina. Toti respondentii au avut cel putin 2 zile consecutive de vacanta, pe parcursul anului trecut. De asemenea, toti sunt posesori ai unui card de debit si/sau de credit. Esantionul este reprezentativ pentru populatia fiecarei tari in ceea ce priveste vârsta (18-60) si sexul. Studiul s-a derulat intre 29 mai si 4 iunie 2013.