Agentiile de turism si tur-operatorii din Republica Moldova au încasat aproape 1,9 miliarde de lei în prima jumatate a anului 2026, cu 9,3% mai mult decât în aceeasi perioada din 2025. În acelasi timp, numarul persoanelor care au plecat peste hotare prin intermediul agentiilor a scazut, în timp ce turismul intern si numarul vizitatorilor straini au continuat sa creasca, arata datele Biroului National de Statistica.
În perioada ianuarie–iunie, agentiile de turism si tur-operatorii au deservit în total 230,1 mii de turisti si excursionisti, cu 0,8% mai mult fata de prima jumatate a anului trecut.
Cea mai mare parte a fluxului a revenit în continuare calatoriilor peste hotare. 141,7 mii de persoane, sau 61,6% din total, au apelat la agentii pentru deplasari în afara Republicii Moldova. Numarul acestora a fost însa cu 3,2% mai mic decât în ianuarie–iunie 2025.
Turcia ramâne detasat cea mai solicitata destinatie, concentrând 36% din plecarile peste hotare. Urmeaza Egiptul, cu 19,8%, Bulgaria – 13,7%, România – 12%, Grecia – 4,7%, iar Ungaria si Italia – câte 1,9%.
Aproape toate calatoriile externe, respectiv 140,3 mii, au fost facute pentru odihna si agrement. În schimb, deplasarile în scop de afaceri si profesional au crescut cu 36,1%, chiar daca ponderea lor în total ramâne redusa. Durata medie a unui sejur peste hotare a fost de 6,2 zile, similara celei de anul trecut.
În paralel, turismul intern a avut una dintre cele mai mari cresteri. În primele sase luni ale anului, 49,8 mii de persoane au calatorit în interiorul tarii prin intermediul agentiilor, cu 11,1% mai multe decât în perioada similara din 2025.
Dintre acestea, 10,8 mii au fost turisti, iar 39 de mii – excursionisti. Cele mai multe deplasari interne au fost organizate de agentiile din municipiul Chisinau, care au deservit 40,8% dintre vizitatori, urmate de cele din regiunea Centru, cu 32,6%, si Sud, cu 26,4%.
Republica Moldova a atras si mai multi vizitatori straini. Prin agentiile de turism au fost deservite 38,6 mii de persoane din alte tari, în crestere cu 4,2% fata de prima jumatate a anului trecut.
Cei mai multi au venit din România, care reprezinta 69,3% din total, urmata de Italia – 10%, Spania – 5,2% si Germania – 2,9%. Odihna si agrementul au reprezentat principalul motiv al vizitelor, cu o pondere de 97%.
Numarul turistilor straini propriu-zisi a crescut cu 28,5%, pâna la 3,6 mii de persoane, iar numarul de turisti-zile aferent vizitatorilor din strainatate a avansat cu 20,3%. Durata medie a sejurului s-a redus însa usor, de la 4,7 la 4,4 zile.
Per total, structura pietei continua sa fie dominata de turismul emitator, cu 61,6% din numarul persoanelor deservite. Turismul intern reprezinta 21,6%, iar cel receptor – 16,8%.
Din punct de vedere financiar, agentiile si tur-operatorii au înregistrat în prima jumatate a anului încasari de 1,897 miliarde de lei, cu 9,3% peste nivelul de anul trecut.
Cea mai mare parte a banilor, 1,756 miliarde de lei, a provenit din calatoriile peste hotare, în crestere cu 8,9%. Turismul intern a generat 97,2 milioane de lei, cu 11,3% mai mult, iar serviciile oferite vizitatorilor straini au adus 43,9 milioane de lei, în crestere cu 25,4%.
Datele BNS mai arata ca, desi numarul total de persoane deservite a crescut usor, structura s-a schimbat: numarul turistilor a scazut cu 2,4%, în timp ce cel al excursionistilor a crescut cu 7,9%. În total au fost înregistrate 971,8 mii de turisti-zile, cu 3,2% mai putine fata de prima jumatate a anului 2025.
Datele se refera la activitatea agentiilor de turism si a tur-operatorilor si nu includ calatoriile organizate individual.
