Bancile centrale ale mai multor tari analizeaza cautarile populatiei pe Google

Scris de

în

Bancile centrale au început sa urmareasca un „indicator economic” inedit, analizând cautarile populatiei pe Google pentru a determina evolutia cererii de consum în paralel cu statisticile oficiale, scrie money.ro cu referire la Bloomberg.

Banca centrala din Israel analizeaza numarul de cautari pe Google, de cuvinte cheie, raportate aproape instantaneu de motorul de cautare, vizând orice produs si serviciu din economie, de la cursuri de gimnastica aerobica la frigidere, pentru a evalua cererea, pe sectoare economice, înaintea publicarii buletinelor statistice.

Rezerva Federala a Statelor Unite si bancile centrale din Marea Britanie, Italia, Spania si Chile realizeaza studii pentru a determina daca trendurile cautarilor pe internet corespund trendurilor din economie.

Bancile centrale spera sa reuseasca astfel sa reactioneze mai repede la evolutiile economice prin instrumente de politica monetara, prevenind frânari, recesiuni si „boom-uri” însotite de inflatie, sau încurajând reveniri în diverse sectoare, potrivit lui Erik Brynjolfsson, membru al Consiliului Academic de la Rezerva Federala din Boston.

Când bancile centrale analizau datele traditionale, practic se uitau în oglinda retrovizoare. Daca Fed (Rezerva Federala – n.r.) ar fi avut acces la aceste informatii, ar fi reusit sa faca previziuni mai precise privind piata imobiliara si ar fi stiut mai rapid cât de profunde sunt problemele”, spune Brynjolfsson, profesor la Massachusetts Institute of Technology.

„Ideea” a plecat însa tot din Silicon Valley, chiar de la Google. Hal Varian, economistul sef al companiei, si-a dat seama ca analizarea cautarilor pe internet poate conduce la anticiparea evolutiilor indicate de datele economice traditionale, raportate cu întârziere. Varian a realizat în aprilie 2009 un raport în care demonstreaza cum datele raportate de serviciul Google Trends privind volumul cautarilor pe diverse cuvinte cheie poate îmbunatati estimarile pentru vânzarile auto si de locuinte si comertul retail din Statele Unite.

La câteva luni dupa aparitia raportului, bancile centrale, în frunte cu Banca Israelului, au început sa efectueze propriile studii.

Datele privind trendurile de cautare pe Google sunt disponibile cu una, pâna la trei zile întârziere, în timp ce, spre exemplu, guvernul american publica raportul lunar pentru comertul retail la jumatatea lunii urmatoare.