JP Morgan si Bank of America sunt anchetate pentru spalare de bani

Scris de

în

Mai multe banci americane, printre care JP Morgan si Bank of America, sunt vizate de o investigatie angajata în Statele Unite în implicarea lor în operatiuni de spalare a banilor. Circuite care, ar putea finanta traficul de droguri sau activitati teroriste, scrie Income Magazine cu referire la The New York Times.

„Autoritatile federale si locale ancheteaza câteva dintre marile banci americane, care ar fi putut esua în supravegherea transferurilor de bani lichizi, un esec de care ar fi putut profita traficantii de droguri si teroristii pentru a spala bani murdari”, scrie cotidianul mentionat.

Potrivit publicatiei, care citeaza mai multe surse anonime, este vorba de „cea mai ampla operatiune anti-spalare de bani” lansata în SUA în ultimul deceniu.

Autoritatile nu si-au încheiat investigatiile, dar sunt „foarte aproape” de deschiderea unor actiuni împotriva JP Morgan si examineaza trecutul altor giganti ai sectorului, precum Bank of America. Contactate, cele doua banci au refuzat orice comentarii.

New York Times aminteste ca JP Morgan s-a mai aflat în atentia organelor americane de reglementare în 2011, îngrijorate de o posibila frânare a regimului de sanctiunile economice impuse Cubei si Iranului de SUA.