Expert-Grup: Economia moldoveneasca înregistreaza tendinte îngrijoratoare

Scris de

în

La fel ca si în luna trecuta, economia moldoveneasca continua sa suporte repercusiunile înrautatirii situatiei economice din regiune, se mentioneaza în editie lunii octombrie a publicatiei „Realitatea Economica, elaborata de Expert-Grup.

Acestea se manifesta, în special, prin reducerea cererii externe si cresterea tensiunilor pe piata europeana a fortei de munca. Situatia mai este condimentata de volatilitatea sporita a preturilor mondiale la produsele alimentare si petrol care risca sa taie si mai mult din puterea de cumparare a populatiei. Astfel, cele mai îngrijoratoare tendinte sunt:

Reducerea remitentelor din UE

Volumul total al transferurilor de peste hotare în favoarea persoanelor fizice, în luna august, a fost în crestere cu 3,2% f-a-p. Totusi, se observa reducerea constanta a ponderii transferurilor exprimate în moneda Euro (de la 41,3% în ianuarie la 35,9% în august) în favoarea celor exprimate în ruble rusesti (de la 17,6% la 25,1% în aceeasi perioada). Astfel, volumul remitentelor în Euro care, de regula, provin din tarile UE, au diminuat cu 9,2% în august f-a-p.

Temperarea activitatii de creditare

În luna august volumul total al creditelor noi acordate de bancile comerciale a diminuat cu 5,7% f-a-p. Ca si în lunile precedente, cauza tine de reducerea substantiala a creditelor în valuta straina (-11,1%), fapt explicat de tendinta bancilor de a-si minimiza riscul ratei de schimb, precum si amânarea de catre firme a proiectelor investitionale. Totodata, este îngrijoratoare si diminuarea volumului creditelor noi acordate în moneda nationala (-2%), fiind prima reducere dupa criza economica din 2009. 

Înrautatirea calitatii portofoliilor de credite bancare

Înrautatirea calitatii portofoliilor de credite bancare a fost, în mod traditional, principalul canal prin care criza economica afecteaza sistemul bancar moldovenesc. În luna august, ponderea creditelor neperformante în total credite a crescut usor la 15,3%, de la 15,2% în luna precedenta. Cauza tine de înrautatirea situatiei financiare a mai multor clienti ai bancilor, care au fost afectati de racirea cererii interne si/sau externe. Prin urmare, aceasta a afectat în egala masura si profitabilitatea activitatii bancare, iar pe viitor risca sa alimenteze si mai mult reticenta bancilor privind activitatea de creditare.