Marea Britanie nu va permite ca Banca Centrala Europeana sa supravegheze bancile, potrivit Adair Turner (foto), presedintele Autoritatii pentru Servicii Financiare. Datorita acestei pledoarii, acesta are sanse mai mari de a ocupa functia de guvernator al Bancii Angliei, scrie manager.ro.
„Marea Britanie nu are nevoie si nu va fi parte a uniunii bancare din zona euro„, a declarat Turner.
Înca din luna iunie au aparut discutii cu privire la acest tip de supraveghere, necesar la acordarea ajutoarelor financiare direct de la fondul de urgenta al zonei euro, dar statele din afara zonei euro vor sa se asigure ca odata afiliate uniunii bancare nu vor fi ignorate cerintele lor.
„Avem un interes national enorm ca zona euro fie sa faca pasii necesari pentru a reusi, fie sa se dezmembreze într-un mod controlat si nu haotic, în cazul în care masurile nu sunt posibile din punct de vedere politic„, a spus Turner.
În acelasi timp, ministrii de Finante sustin ca pâna la începutul anului 2013 nu va avea loc nicio schimbare. Desi pentru Spania, orice întârziere înseamna o asteptare prelungita. Este singurul stat care ar vrea sa lase salvarea finantelor spaniole pe mâinile Mecanismului European de Stabilitate.
