Decizie luata! Bancile din zona euro vor fi supravegheate de Banca Centrala Europeana

Scris de

în

Ministrii de Finante din UE au ajuns joi la un acord care va aduce multe din bancile europene sub autoritatea unui singur organism de supraveghere, iar guvernele spera ca masura va reprezenta un pas important spre rezolvarea crizei datoriilor suverane, scrie Mediafax cu referire la Wall Street Journal.

Banca Centrala Europeana (BCE) va supraveghea cele mai importante si cele mai vulnerabile institutii de credit din zona euro, dar si din alte tari UE care aleg sa se alature noului organism anul urmator.

Dupa ce preia controlul, BCE va putea forta bancile sa-si consolideze rezervele de capital si chiar sa le închida pe cele nesigure.

Ministrul german de Finante german, Wolfgang Schauble, a afirmat ca parlamentele nationale vor putea ratifica pâna la sfârsitul lunii februarie noua autoritate de supraveghere, „care ar trebui sa fie functionala pâna la începutul lunii martie”.

Întelegerea, care trebuie avizata si de Parlamentul European, rezolva primul obstacol catre transformarea zonei euro într-o uniune bancara, al carei scop este ruperea legaturilor dintre bancile slabe si guverne.

Costurile uriase ale salvarii unor banci mari de la faliment au obligat deja Irlanda, Spania si Cipru sa ceara ajutor financiar zonei euro, iar guvernele au fost nevoite sa se îndatoreze suplimentar în acest proces. Din acest motiv, liderii zonei euro au decis în iunie ca odata intrata în vigoare uniunea bancara sa permita fondurilor de urgenta sa recapitalieze direct bancile.

Nu a fost luata joi o decizie ferma privind momentul în care va începe recapitalizarea directa a institutiilor de credit, întrucât ministrii de Finante au lasat în seama BCE sa anunte când este pregatita sa-si asume responsabilitatea pentru bancile pe care ar urma sa le supravegheze.

BCE urmeaza sa supravegheze banci care au active de cel putin 30 de miliarde de euro, reprezinta mai mult de 20% din PIB al tarii de origine sau opereaza în cel putin 2 tari. Cel putin câte 3 banci din fiecare stat vor intra sub incidenta BCE, au afirmat ministrii.

Restul bancilor vor ramâne în responsabilitatea autoritatilor nationale de supraveghere.

De asemenea, ministrii de Finante au afirmat ca au gasit si o modalitate prin care sa acorde putere de decizie aproape egala si statelor din afara uniunii monetare care aleg sa intre sub supravegherea BCE. Pentru moment, decizia finala va ramâne la consiliul guvernatorilor BCE, în care statele din afara zonei euro nu sunt reprezentate. BCE va institui, însa, un proces de mediere care sa ofere tarilor din afara zonei euro o cale de apel împotriva deciziilor pe care nu le agreeaza.

Planul pare sa multumeasca si Germania, care s-a temut ca preluarea atributiilor de supraveghere ar putea crea un conflict de interese la BCE în privinta deciziilor de politica monetara, principala sarcina a institutiei.

Acordul pentru supravegherea bancara lasa liderilor UE, care încep joi un summit de doua zile la Bruxelles, timp pentru a se concentra pe alte elemente de raspuns la criza. Exista asteptari ca acestia sa decida înfiintarea unei autoritati comune pentru lichidarea bancilor cu probleme majore din zona euro, un alt element necesar unei uniuni bancare.