Salvarea Bancii de Economii se amâna, se asteapta opinia actionarilor minoritari

Scris de

în

Deputatii din Comisia economie, buget si finante au decis sa amâne adoptarea unui aviz pozitiv la proiectul de lege privind alocarea a 200 de milioane de lei pentru capitalizarea Banca de Economii a Moldovei (BEM), scrie Adevarul.

Parlamentarii au motivat decizia prin faptul ca vor astepta sa vada ce spun actionarii minoritari ai bancii, la Adunarea generala a Actionarilor convocata pentru 25 martie. Ministrul finantelor, Veaceslav Negruta, a precizat ca, pe lânga cele 200 de milioane de lei, banii ce urmeaza a fi alocati din bugetul de stat (statul fiind actionar majoritar cu 56% la BEM), actionarii minoritari urmeaza sa contribuie si ei cu 155 de milioane de lei. Altfel spus, pentru capitalizarea institutiei financiare e nevoie de o injectie de 355 de milioane de lei.

Potrivit Info Prim-Neo, când parlamentarii s-au interesat daca actionarii minoritari sunt de acord sa ofere aceasta suma de 155 de milioane de lei, ministrul a spus ca exista doar o întelegere preliminara cu reprezentantii actionarilor.

Totodata, deputatii sunt în asteptarea si a unor concluzii preliminare ale comisiei de ancheta pe marginea situatiei la BEM. Situatia în jurul singurei institutii financiare controlate de stat s-a tensionat dupa publicarea unor rapoarte ce arata ca banca a înregistrat în 2012 pierderi de 313 milioane de lei, iar cota creditelor neperformante a ajuns la 55% din total.