Bancile din Germania nu vor avea dificultati la testele de stres ce vor fi efectuate de BCE

Scris de

în

Testele de stres derulate de Banca Centrala Europeana nu reprezinta un motiv de îngrijorare pentru institutiile financiare germane, a afirmat recent Elke Koenig, presedintele Autoritatii de reglementare a pietelor financiare din Germania (BaFin), într-un interviu acordat CNBC, preluat de capital.ro.

“Nu am niciun fel de îngrijorare legata de verificarea calitatii activelor bancilor dinGermania”, a dat asigurari seful BaFin, Elke Koenig.

„Deja institutiile financiare si-au luat masuri de precautie. Anul trecut si anul acesta ele si-au majorat provizioanele. Deci cred ca este o veste buna pentru mine ca toate bancile au înteles ca aceasta verificare a calitatii activelor va fi un exercitiu serios si ele trebuie sa fie bine pregatite”, a declarat Elke Koenig.

Saptamâna trecuta, oficialii Bancii Central Europene au anuntat cele 128 de institutii din zona euro ce vor fi supuse verificarii calitatii activelor. Pe lista provizorie sunt 24 de banci din Germania, 16 din Spania, 15 din Italia, 13 în Franta, sapte din Olanda, cinci din Irlanda si câte patru din Grecia, Cipru si Portugalia.

Printre bancile din Germania verificate de BCE se afla Deutsche Bank AG, Commerzbank AG, DZ Bank AG, Landesbank Baden-Wuerttemberg si Bayerische Landesbank.