Comitetul executiv al Bancii Nationale a Moldovei (BNM) a decis, cu vot unanim, sa mentina rata de baza aplicata la principalele operatiuni de politica monetara pe termen scurt la nivelul actual de 7,5% anual.
Conform hotarârii, fara modificari vor ramâne si valorile altor instrumente de politica monetara. Astfel, ratele de dobânda la creditele overnight vor fi în continuare de 10,5% anual, iar la depozitele overnight de 4,5% anual.
Decizia a fost luata în urma evaluarii celor mai recente date macroeconomice.
În luna august 2019, rata anuala a inflatiei a evoluat conform prognozei si a constituit 5,5%, mentinându-se pentru a patra luna consecutiv în intervalul de variatie al tintei.
Astfel, prognoza BNM cu privire la inflatie ramâne valabila, iar presiunile inflationiste vor continua pâna la sfârsitul anului în curs. În anul 2020, se asteapta o temperare a evolutiei inflatiei ca rezultat al evolutiei inferioare a preturilor internationale la produse alimentare si petrol si cererile externa si interna mai temperate comparativ cu prognozele anterioare.
La sedinta mentionata, s-a mai decis ca normele rezervelor obligatorii se vor mentine la nivelul actual – de 42,5% si, respectiv, 17% din baza de calcul.
Urmatoarea sedinta cu privire la politica monetara va avea loc pe data de 30 octombrie 2019.
