Imaginea Moldova Agroindbank este un activ extrem de valoros, consolidat de-a lungul anilor prin actiunile pe care echipa le întreprinde zilnic, prin multitudinea proiectelor financiare, economice si sociale implementate an de an, si prin încrederea cu care ne investesc clientii, partenerii si actionarii nostri.
În ultimul timp banca, precum si actionarii bancii sunt supusi unei campanii de denigrare, bine-orchestrate, bazate pe declaratii false si manipulatoare lansate în spatiul public. Diseminarea acestora prin intermediul unor institutii media prezinta riscul de prejudiciere a imaginii bancii.
Pentru MAIB relatia cu clientii este prioritara. În cazul casetelor de siguranta, din 81 de persoane afectate, majoritatea au fost pe deplin satisfacute de actiunile întreprinse de banca, inclusiv oferirea unei compensatii de pâna la 500 mii de lei pentru fiecare client. Exista un grup de aproximativ 15 persoane, care au ales sa protesteze si le respectam acest drept. În acelasi timp, acestui protest s-au alaturat protestatari „profesionisti”, care se folosesc de atentia mediatica pentru a-si promova propria agenda. Altii pretind ca reprezinta drepturile grupului de protestatari, dar de fapt, lanseaza declaratii calomnioase si false despre MAIB. Banca nu poate accepta maniera în care reprezentantul grupului, dl Veaceslav Sevciuc – care nu este pagubit în cazul casetelor de siguranta si care desi s-a prezentat drept avocat, nu a întreprins nicio actiune judiciara în privinta bancii, ci doar actiuni de PR negativ – ataca businessul cu declaratii false, manipulatoare si defaimatoare.
Pornind de la faptul ca MAIB este unul din pilonii de baza ai sectorului financiar-bancar, stabilitatea caruia este de importanta majora pentru întregul sistem economic al statului, dar si tinând cont de faptul ca imaginea bancii apartine si clientilor, si partenerilor bancii, banca declara ca nu mai poate tolera o astfel de abordare.
În aceste circumstante, banca anunta ca a fost luata decizia de a initia, în temeiul prevederilor Legii cu privire la libertatea de exprimare nr. 64/2010, procedura de aparare a onoarei si demnitatii MAIB prin înaintarea unei cereri prealabile în adresa dlui Veaceslav Sevciuc, prin care se solicita o plata simbolica a daunelor morale în marime de un leu si aducerea scuzelor publice pentru declaratiile denigratoare la adresa MAIB. În cazul în care dl Sevciuc nu va îndeplini cele solicitate prin cererea prealabila, MAIB se va adresa instantelor de judecata în ordinea stabilita de legislatia în vigoare.
