La mijlocul anului 2019, OTP Group din Ungaria, a preluat de la grupul francez Société Générale banca Mobiasbanca-Groupe Société Générale. Potrivit noului presedinte al bancii, László Diósi, OTP Group are planuri ambitioase pentru Mobiasbanca, iar schimbarile si know-how-ul pe care acesta le aduce vor fi „foarte vizibile” deja în primele luni ale anului 2020.
Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, László Diósi vorbeste despre obiectivele sale principale la Mobiasbanca, despre concurenta, relatiile cu clientii si actionarii minoritari, precum si asteptarile pe care le are din partea echipei.
Profit: Dle Di?si, detineti functia de Presedinte al Comitetului de Directie – CEO, Mobiasbanca – OTP Group S.A. din iulie 2019. Cum ati caracteriza situatia la Mobiasbanca în momentul preluarii functiei de CEO?
László Diósi: În primul rând, am gasit o banca stabila, cu toti indicatorii financiari si toate procedurile în regula. De asemenea, am descoperit aici colegi foarte buni, care împreuna formeaza o echipa unita si profesionista. În Republica Moldova am gasit o piata financiara stabila si plina de promisiuni.
– Care sunt trei cele mai importante sarcini care au fost stabilite în fata Dvs. de conducerea OTP Group?
– Cea mai importanta sarcina este de a dezvolta o strategie de crestere organica. O alta sarcina este de a elabora o strategie de dezvoltare a bancii pe termen lung, astfel încât OTP Group sa devina, metaforic vorbind, un cetatean bun, corect si responsabil al RM.
– De cât timp este nevoie pentru a realiza sarcinile stabilite si ce intentionati sa faceti în acest scop?
– Am demarat procesul în forta si sper ca rezultatele vor fi foarte vizibile într-un an de zile. Într-o organizatie atât de mare precum este Mobiasbanca, impactul nu se vede imediat. As compara Mobiasbanca cu o corabie mare, care este pur si simplu obligata sa faca toate manevrele încet si cu mare atentie. O asemenea corabie se misca foarte si foarte încet, dar, odata ce procesul a început, rezultatele nu întârzie sa apara. Intentionam sa facem mai multe lucruri în paralel pentru a avea un impact general cât mai vizibil. În acest proces, OTP Group se bazeaza, în mod prioritar pe echipa Mobiasbanca.
– Când spuneti schimbari vizibile, la ce anume va referiti?
– Ma refer la serviciile online si la procedurile de aprobare a creditelor si de deservire a clientilor în cadrul filialelor. Vom încerca sa avem impact pe orice platforma de interactiune cu clientii.
– Ce v-a surprins placut în activitatea Mobiasbanca, în particular, si a sistemului bancar al RM în general?
– Insist pe subiectul care vizeaza personalul uman. Banca are angajati buni si are potential. Vizitez intens filialele Mobiasbanca si sunt placut surprins sa întâlnesc angajati dedicati, competenti, bine pregatiti, receptivi si gata sa depuna eforturi pentru a ne atinge obiectivele.
Cât priveste piata bancara a RM, cred ca este una bine dezvoltata si competitiva. Dupa curatarea si revitalizarea sistemului bancar ca urmare a furtului miliardului, pe piata va exista o concurenta, as spune eu, acerba. Cel putin între cinci cei mai mari jucatori. Consumatorii vor avea doar de câstigat de pe urma acestei concurente.
– Dar care sunt aspectele care credeti ca ar trebui îmbunatatite? Sau asemenea aspecte nu exista?
– Întotdeauna, la anumite capitole, exista loc de mai bine. De exemplu, avem ce sa dezvoltam la capitolul produse si servicii. De asemenea, serviciile online si întreg procesul de digitalizare necesita îmbunatatire si dezvoltare.
– Dupa procurarea Mobiasbanca de OTP Group mai multi experti locali au declarat ca pentru Mobiasbanca urmeaza o perioada de dezvoltare mult mai intensa, în care banca va promova o politica „mai agresiva”, iar concurenta din partea ei va fi mai acerba. Este adevarat?
– Da, desigur! Strategia actionarilor care intentioneaza sa vânda o banca difera de cea a celor care o procura. Dupa cum am spus deja, OTP Group vine cu o strategie de lunga durata pentru dezvoltarea bancii. Vom investi în Mobiasbanca si vom acorda o atentie deosebita concurentei si pietei.
As vrea sa mentionez faptul ca OTP Group nu a venit pe aceasta piata dintr-o simpla coincidenta. Intentionam de mai mult timp sa intram pe aceasta piata si am tot cautat momentul. Decizia grupului francez Société Générale de a vinde Mobiasbanca a venit în momentul potrivit pentru noi. Am investigat oportunitatea si am vazut ca strategiile si know how-ul pe care Grupul OTP le foloseste în companiile subsidiare din Ucraina, România, Serbia, Albania etc., pot fi folosite si în RM. În aceste tari am dezvoltat o serie de produse destinate sectorului agricol si celui de IT, domenii care sunt prezente si în Moldova. Recent, am fost surprins sa aflu ca exporturile de servicii IT din Moldova au depasit exporturile de produse agricole. Deci, ne putem aduce si noi contributia la dezvoltarea acestui sector.
– Se spune ca este rau soldatul care nu doreste sa devina general. Care este ambitia Mobiasbanca pentru pozitia sa în sectorul bancar? Sau OTP Group nu pune astfel problema?
– Mobiasbanca se situeaza pe locul 3 potrivit unor indicatori si pe locul 4 potrivit altor indicatori. Strategia noastra prevede, în primul rând, focusarea pe clientii bancii. De asemenea, acordam o atentie deosebita procesului de creare a valorii adaugate pentru actionari. Nu avem obiective în sine legate de locul pe care îl ocupam pe piata bancara, dar ne bucuram sa fim în top 3 si vom depune eforturi pentru a ne mentine pe aceasta pozitie sau chiar a urca mai sus. Dorim sa fim printre liderii pietei, dar nu dorim sa atingem acest scop cu orice mijloace. Dorim sa ne dezvoltam organic si sa oferim servicii de înalta calitate si cu valoare adaugata.
(…)
– În context, ce prevede business planul Mobiasbanca pentru anul 2020?
– La moment, suntem abia în proces de elaborare a planului pentru 2020. Nu va pot da detalii cu privire la partea financiara a acestui plan, dar va pot spune ca, din perspectiva business-ului, el prevede dezvoltarea unui sir de produse noi, în special pentru sectorul agricol si pentru ÎMM. Deja am început sa dezvoltam serviciile on-line, care vor fi mult mai avansate si mai accesibile cel mult într-un an de zile. Lucram intens la aceste proiecte.
– Tinând cont de experienta vasta pe care o aveti, ce puteti spune despre indicatorii ROE si ROA ai Mobiasbanca, precum si ai principalilor concurenti ai bancii?
– Indicatorii înregistrati de Mobiasbanca pâna în prezent arata destul de bine, iar noi suntem multumiti. Totusi, acestia au fost influentati de turbulentele din 2014-2015. Acum piata bancara este în proces de stabilizare si urmeaza sa vedem care ar fi indicatorii optimi pe piata.
– De cât timp credeti ca este nevoie pentru a integra Mobiasbanca în OTP Group?
– Experienta OTP Group în alte tari arata ca aceasta procedura dureaza circa 6 luni. Doua luni au trecut deja, deci peste 4 luni, adica la începutul lunii februarie 2020, Mobiasbanca ar trebui sa fie complet integrata în OTP Group. Avem experienta si cunostintele necesare pentru ca procesul sa decurga rapid si eficient.
– Ce ne puteti spune despre procesul de reglementare a sectorului bancar în RM în comparatie cu România si Ungaria, tari în care ati activat anterior?
– Voi spune ca acesta este foarte dezvoltat, iar BNM desfasoara o activitate extraordinar de buna. Suntem satisfacuti de mediul creat pentru sectorul bancar. Metodologia aplicata de catre BNM este conforma standardelor europene. Dezvoltarea este evidenta.
– Considerati ca Mobiasbanca este o banca destul de capitalizata si suficient de profitabila?
– Da, este! Este o banca super-capitalizata, eficienta capitalului fiind mai mare de 20%. Este o cifra foarte si foarte confortabila. Mobiasbanca în sine este suficient de capitalizata si lichida, nivelul de depozite depasind nivelul de credite. În acelasi timp, OTP Group, este cel mai puternic grup bancar din UE, ne asigura spatele si este gata sa intervina în orice moment.
– S-au observat modificari în dinamica depozitelor atrase sau a creditelor acordate de Mobiasbanca dupa schimbarea actionarilor?
– Nu am observat o schimbare majora. Dinamica este practic aceeasi. Acesta este un semnal important pentru ca OTP Group vine cu un mesaj de stabilitate si continuitate. Dorim sa pastram tot ce a construit Société Générale si sa ne dezvoltam în baza acestui fundament.
– Intentioneaza noii actionari ai bancii sa extinda reteaua de filiale si agentii pe teritoriul republicii? Cât de mult?
– Nu intentionam sa facem acest lucru. Consideram ca cele 53 de filiale pe care Mobiasbanca le are în prezent pe întreg teritoriul tarii este suficient. Ceea ce dorim sa facem este sa dezvoltam serviciile online si serviciile de vânzari directe. Agentii de vânzari ai Mobiasbanca vor merge la clientii nostri. Acesta este planul pe termen lung.
De fapt, nu vom face altceva decât sa urmam practica internationala. Aceasta abordare se numeste în engleza „bank at work”, adica agentii bancii vin la locul de munca al clientului si încearca sa le vânda produsele bancare sau discuta aspectele tranzactiilor pe care acestia doresc sa le realizeze. De fapt, bancile sunt aceeasi comercianti si vânzatori. Diferenta este ca noi nu vindem clientilor produse sau servicii, ci bani si consultanta.
Personal, în calitate de client, nu am fost într-o filiala de mai bine de 10 ani. Nu a fost nevoie sa fac acest lucru. Eu fac toate operatiunile online, retrag bani de la bancomat si primesc cardurile prin posta.
În prezent, majoritatea clientilor care stau la coada în filialele bancilor din RM fac tranzactii de rutina: transferuri banesti, schimb valutar, deschidere de depozite, achitare de facturi etc.
În tarile din UE, marea majoritate a clientilor efectueaza deja aceste operatiuni online, iar sute de filiale se închid în fiecare an datorita nivelului înalt de digitalizare a serviciilor bancare. Este un proces inevitabil, care, sunt sigur, va ajunge si în RM într-un viitor nu foarte îndepartat. Cozile pe care le vedem astazi în filialele bancare din RM vor disparea în 5 ani.
Cititi interviul integral pe profit.md.
