Apple Pay – noul portofel electronic de la Apple. Ce reprezinta si cum va functiona?

0
0

Platile în magazine cu telefonul mobil, în locul cardului, prin intermediul POS-urilor contactless ale procesatorilor de carduri Visa si MasterCard, ar putea lua avânt odata cu lansarea iPhone 6, care are inclus cipul cu tehnologia NFC necesar pentru realizarea acestor plati si aplicatia Apple Pay, un portofel electronic în care se introduc datele cardurilor, scrie bancherul.ro.

Apple a anuntat cu putin timp în urma ca noile iPhone 6, iPhone 6 Plus si Apple Watch vor avea incluse aplicatia de plati mobile Apple Pay.

„Viziunea este sa înlocuim portofelul, iar începutul îl facem înlocuind platile cu cardul sau cash cu platile cu telefonul mobil”, a spus Tim Cook, seful Apple, precizând ca pâna acum platile mobile nu s-au bucurat de atât de mut succes pentru a deveni „main stream”.

O viziune radicala si mai degraba de marketing, daca ne gândim bine, pentru ca de portofel, de carduri si de bani cash vom avea nevoie tot timpul. Doar ca de acum înainte s-ar putea sa folosim tot mai mult telefonul la platile în magazine decât cardul si numerarul. Ramâne de vazut, asadar, daca Apple va reusi sa popularizeze si platile mobile, asa cum a facut-o cu telefonul sau mobil.

Apple Pay se va putea folosi din octombrie, mai întâi în America, în parteneriat cu MasterCard, Visa, American Express, precum si cu cele mai mari banci americane, ce acopera peste 80% din volumul de carduri emise: Citi, Bank of America, Barclays, Chase, Wels Fargo, Capital One.

Platile se fac cu tehnologia contactless implementata de Visa si MasterCard. Apple spune ca sunt peste 220.000 de magazine în SUA care accepta plati contactless cu cardurile iar acum si cu iPhone 6, care are inclus, în acest scop, un chip NFC (near-field communication).

În loc de PIN, amprenta digitala

Confirmarea unei plati se face cu amprenta digitala, Touch ID, printr-o simpla atingere cu degetul a ecranului telefonului, ceea ce confera platilor o securitate maxima. Asta înseamna ca doar detinatorul telefonului poate face o plata, chiar daca telefonul este furat.

Chiar si fara amprenta digitala, Apple Pay este mai sigur decât cardurile din portofel. Daca pierzi iPhone-ul, nu trebuie sa anulezi cardurile. Prin optiunea Find My iPhone ce se poate accesa de pe un computer, poti suspenda efectuarea de plati doar cu respectivul telefon pierdut, urmând ca serviciul de plati sa-l poti folosi în aceleasi conditii de pe noul telefon.

Nu trebuie sa completezi formulare de plata în magazinele online. Datele cardului sunt tinute în siguranta si nu sunt transmise magazinului, ca în cazul unei plati cu cardul, astfel ca exista o mai mare siguranta în cazul unor tentative de frauda (datele cardului nu pot fi furate din baza de date a procesatorului de plati).

Nici macar atunci când introduci datele cardului în portofelul electronic nu trebuie sa completezi numarul lung al cardului, ci poti folosi camera iSight de pe iPhone. Sau se adauga un card din contul iTunes cu care faceai pâna acum diverse cumparaturi online.

Cum se face plata?

Platile cu telefonul mobil se fac la fel ca cele cu cardul, doar ca mai simplu si mai elegant, normal. Dupa ce ai dus cumparaturile la casa de marcat, pe telefon primesti valoarea pe care o ai de platit, dupa care introduci un cod unic de siguranta, apropii telefonul de POS-ul contactless si confirmi cu amprenta digitala. Atâta tot.

Vânzatorul nu vede numele tau afisat pe casa de marcat, nici numarul cardului, nici codul de securitate, fireste.

Telefonul genereaza un cod de securitate dinamic, care înlocuieste codul static de pe spatele cardului. Fiecare plata este autorizata cu un cod unic de securitate. Nici Apple nu stie ce ai cumparat, unde ai facut cumparaturi sau cât ai platit.

Când adaugi un card în portofelul electronic din iPhone, denumit Passbook, numarul cardului nu se salveaza în memoria telefonului si nici in serverele Apple, ceea ce ofera o siguranta sporita, întrucât în cazul unor fraude, datele cardului nu vor putea fi furate.

Printre magazinele care si-au aratat deja disponibilitatea de a accepta plati cu noul iPhone se regasesc Disney, Seamless, Instacart, Sephora, Nordstrom, Chipotle, MLB.com, urmeaza Subway, McDonalds, Nike, Staples, Petco.