Criza din zona euro se reflectă şi în Moldova. La prima etapă prin scumpirea creditelor. Anume în acest fel economiştii explică creşterea dobânzilor la împrumuturile bancare în luna ianuarie. Bancherii refuză să discute la acest subiect, în timp ce Banca Naţională crede că este vorba despre o tendinţă sezonieră.
BNM, însă, nu a putut preciza dacă rata dobânzilor va reveni la nivel anterior, sau dimpotrivă va creşte şi mai mult. Statisticile Băncii Naţionale denotă că rata medie a dobânzii la credite acordate în lei a crescut de la aproape 14 la sută în decembrie 2011, până la 14,7 procente în luna ianuarie 2012. Şi împrumuturile în valută acordate în euro şi dolari s-au scumpit cu aproape 0,7 puncte procentule. Rata medie pentru luna trecută a fost de 8,36 la sută, faţă 7,67 în decembrie.
Experţii cred că, în acest fel, bancherii încearcă să prevină pierderile ce ar putea fi generate de criza europeană. Serviciul de presă al Băncii Naţionale a Moldovei a anunţat că majorarea ratei dobânzii la credite are un caracter sezonier. BNM, însă, evită să-şi dea cu părerea cum vor evolua dobânzile în următoarele luni.
În ianuarie moldovenii s-au împrumutat de la bănci cu peste un miliard şi jumătate de lei, aceste fiind împrumuturi atât în lei cât şi valută străină.
