miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăMoldovaSalvarea Băncii de Economii se amână, se așteaptă opinia acționarilor minoritari

Salvarea Băncii de Economii se amână, se așteaptă opinia acționarilor minoritari

Deputaţii din Comisia economie, buget şi finanţe au decis să amâne adoptarea unui aviz pozitiv la proiectul de lege privind alocarea a 200 de milioane de lei pentru capitalizarea Banca de Economii a Moldovei (BEM), scrie Adevărul.

Parlamentarii au motivat decizia prin faptul că vor aştepta să vadă ce spun acţionarii minoritari ai băncii, la Adunarea generală a Acţionarilor convocată pentru 25 martie. Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, a precizat că, pe lângă cele 200 de milioane de lei, banii ce urmează a fi alocaţi din bugetul de stat (statul fiind acţionar majoritar cu 56% la BEM), acţionarii minoritari urmează să contribuie şi ei cu 155 de milioane de lei. Altfel spus, pentru capitalizarea instituţiei financiare e nevoie de o injecţie de 355 de milioane de lei.

Potrivit Info Prim-Neo, când parlamentarii s-au interesat dacă acţionarii minoritari sunt de acord să ofere această sumă de 155 de milioane de lei, ministrul a spus că există doar o înţelegere preliminară cu reprezentanţii acţionarilor.

Totodată, deputaţii sunt în aşteptarea şi a unor concluzii preliminare ale comisiei de anchetă pe marginea situaţiei la BEM. Situaţia în jurul singurei instituţii financiare controlate de stat s-a tensionat după publicarea unor rapoarte ce arată că banca a înregistrat în 2012 pierderi de 313 milioane de lei, iar cota creditelor neperformante a ajuns la 55% din total.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments