miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăMoldovaÎncep Adunările generale ordinare ale acționarilor, băncile au anunțat data și locul...

Încep Adunările generale ordinare ale acționarilor, băncile au anunțat data și locul desfășurării acestora

Mai multe bănci comerciale au anunțat pe site-urile oficiale despre Adunarea Generală a acționarilor ce urmează să aibă loc în viitorul apropiat. Printre acestea se numără – Victoriabank, Moldova Agroindbank, Moldindconbank, Banca Socială, Energbank ș.a.

Vă prezentăm succint informația în ordinea cronologică.

12 aprilie 2013

Victoriabank – Adnunarea ordinară a acționarilor va avea loc în incinta hotelului Codru începând cu orele 11.00. Ordinea de zi prevede examinarea dării de seamă financiare pentru anul 2012, aprobarea repartizării profitului, confirmarea companiei de audit, operarea modificărilor în statutul băncii ș.a. Detalii la tel: 022 57-63-50, 022 57-63-51.

24 aprilie 2013

Comerțbank – Adunarea generală ordinară va avea loc la orele 14.00, locul desfășurării – Chișinău, str. Independenței 1/1. Ordinea de zi prevede raportarea dării de seamă financiare pentru anul 2012, examinarea raportului anual privind activitatea băncii, repartizarea profitului anual și plata dividendelor pentru anul 2012, alegerea Consiliului băncii ș.a. Detalii aici.

25 aprilie 2013

Moldova Agroindbank – Adunarea generală ordinară cu prezența acționarilor va avea loc în incinta MOLDCOOP, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 67, la orele 11.00. Ordinea de zi prevede examinarea Planului de afaceri și bugetului băncii pentru anii 2013 – 2015, aprobarea politicii de management al capitalului băncii pentru anii 2013-2014, repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor ș.a. Detalii aici.

26 aprilie 2013

Banca Socială – Adunarea acționarilor va avea loc în incinta Succes-M SRL (Chișinău, str. Albișoara 84/6) cu începutul de la orele 11.00. Ordinea de zi prevede aprobarea raportului anual al Consiliului Băncii, raportului anual al Consiliului de Administraţie şi precizarea obiectivelor strategice de dezvoltare pentru anii 2013- 2014, aprobarea raportului financiar și raportului privind repartizarea venitului pentru anul 2012, aprobarea modificărilor în codul de Guvernare corporativă ș.a. Detalii – 022 22-41-84, 022 22-00-70, 022 22-51-85.

Energbank – Adunarea va avea loc pe str. Tighina 23/3, orele 14.00. Ordinea de zi prevede examinarea raportului financiar al băncii, raportului Consiliului Băncii, raportului Comisiei de Cenzori, aprobarea organizației de audit pentru 2013 ș.a. Detalii aici.

Moldindconbank – Adunarea generală a acționarilor va avea loc în incinta Teatrului Național „Mihai Eminescu”, începând cu orele 11.00. Ordinea de zi prevede darea de seamă a Consiliului băncii, raportul financiar anual, alegerea membrilor Consiliului băncii, aprobarea planului strategic pentru 2013-2015 ș.a. Detalii aici.

29 aprilie 2013

Banca de Economii – adunarea va avea loc în sala de conferințe a Federației generale a Sindicatelor (str. 31 August 1989, nr.129) la orele 11.00. Ordinea de zi prevede examinarea dării de seamă financiare a băncii, alegerea noii componențe a membrilor Consiliului băncii și Rezervei consiliului, introducerea modificărilor în Statutul băncii, aprobarea modificărilor în Codul de Guvernare corporativă, aprobarea modificărilor în Regulamentul Adunării generale a acționarilor ș.a. Detalii – 022 218-026.

Știrea se actualizează …

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments