miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăInternaționalA început summitul hotărâtor pentru crearea Uniunii bancare. Vezi cele 4 obiective...

A început summitul hotărâtor pentru crearea Uniunii bancare. Vezi cele 4 obiective majore stabilite de liderii europeni.

Astăzi începe un summit de două zile al şefilor de state şi premierilor din Uniunea Europeană considerat a fi determinant pentru construirea uniunii bancare europene şi unde s-ar putea hotărî transferarea autorităţii de supraveghere şi de salvare a băncilor de la guvernele naţionale la noi instituţii europene din Frankfurt şi Bruxelles, scrie Ziarul Financiar.

Financial Times a trecut în revistă obiectivele majore stabilite de liderii europeni în privinţa uniunii bancare şi stadiul de realizare a acestora. Publicaţia britanică notează că proiectul a fost accelerat anul trecut, când părea că Spania va cere un bailout de la UE. De atunci BCE a calmat pieţele cu promisiunea că va face tot posibilul pentru a salva moneda euro, iar planurile au fost încetinite, iar la unele elemente chiar s-a renunţat.

Supraveghetorul bancar unic

Primul obiectiv din listă este o structură unică de supraveghere a sistemului bancar. Acesta presupune transferarea autorităţii de supraveghere de la guvernele naţionale la BCE. La summitul UE din decembrie liderii au convenit înfiinţarea acestui organism, iar preşedintele BCE Mario Draghi a indicat că acesta ar putea intra în funcţiune în următoarele 6-12 luni.

Comisia Europeană vrea ca toate băncile din zona euro să intre sub puterea BCE, notând că prăbuşirea băncilor mici şi mijlocii a creat haos în zona euro. Germania nu vrea ca noua structură să aibă o autoritate atât de mare, ci să supravegheze doar cele mai mari 200 de bănci. Sistemul financiar german este dominat de băncile mici, regionale.

Recapitalizarea directă a băncilor

Alt obiectiv este recapitalizarea directă a băncilor prin intermediul fondului permanent de bailout al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate (ESM), de 500 miliarde euro.

O astfel de intervenţie ar reduce povara ce apasă pe bugetele naţionale. Joia trecută, miniştrii de finanţe din zona euro au convenit un „cadru operaţional“ care permite recapi­talizarea directă prin ESM, o realizare importantă în pofida aşteptărilor iniţiale ca un astfel de cadru să fie pregătit până la sfârşitul anului trecut.

Acordul de săptămâna trecută prevede că guvernele trebuie să participe alături de acest mecanism la recapitalizarea băncilor.

Reguli pentru „bail-in“

Al treilea obiectiv sunt stabilirea unor reguli pentru implicarea acţionarilor, creditorilor şi deponenţilor în salvarea băncilor (bail-in bancar). CE a anunţat deja de un an propuneri pentru armonizarea legislaţiei privind bailouturile bancare şi schemelor de garantare a depozitelor la nivelul UE. În decembrie, liderii europeni au spus că un acord final, inclusiv o înțelegere cu Parlamentul European, ar fi gata la timp pentru summitul din această săptămână.

Discuţiile cele mai aprinse se referă la câtă flexibilitate ar trebui să aibă autorităţile naţionale în privinţa „investitorilor băncilor, a creditorilor şi, în cazuri extreme precum cel al Ciprului, în privinţa deponenţilor“ înainte ca banii contribuabililor să fie folosiţi pe salvarea băncilor. Un grup de ţări condus de Franţa vrea o flexibilitate mai mare a autorităţilor în a decide când şi cine va suporta pierderile. Germania şi CE vor reguli standard care se aplică tuturor.

Autoritatea unică responsabilă cu restructurarea băncilor

Ultimul obiectiv major este crearea unei autorităţi unice responsabile cu restructurarea şi salvarea băncilor. Autoritatea este unul dintre stâlpii de bază ai uniunii bancare, iar Comisia ar putea anunţa propuneri în această privinţă săptămâna viitoare deşi iniţial oficialii se aşteptau ca planurile să fie gata la timp pentru summitul de astăzi şi de mâine. Germania a insistat că alte elemente ale uniunii bancare ar trebui stabilite mai întâi.

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble susţine că tratatele UE nu permit transferarea puterii de a restructura sau închide băncile către Bruxelles. Ministrul sugerează că până când sunt schimbate tratatele ar trebui creată o reţea de autorităţi naţionale. CE se opune ideii.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments