Fiecare dintre noi doreşte o vacanţă de vis, de aceea băncile comerciale sunt predispuse să ofere credite bancare pentru a ne putea realiză visele îndrăznețe. Deşi puţine bănci şi-au îndreptat eforturile spre crearea creditelor destinate vacanţelor, majoritatea dintre ele oferă credite de consum şi de nevoi personale pentru finanţarea directă a oricărui moft al clienţilor.
De regulă creditele destinate vacanţelor sunt mai scumpe decât cele standard, deoarece suma împrumutată este scăzută, iar perioada de acordare este la fel redusă. Aceste credite sunt pe termen scurt de la 12 luni până la 60 de luni. Rata nominală al creditelor variază de la 11% până la 32%. Pentru a putea achiziţiona un credit destinat vacanţelor Dvs. trebuie să fiţi proprietarul unui bun imobil, iar în cazul în care nu este respectată această condiţie va trebui să faceţi o fidejusiune unei persoane de gradul I, II sau unei persoane terţe ce deţine un bun imobil. Dvs. nu va trebui să lăsaţi un gaj băncii pentru un credit cu o valoare mai mică de 30 000 de lei, însă băncile nu vă vor oferi creditul dacă nu sunteţi proprietarul unui imobil.
Trei bănci comerciale propun oferte speciale pentru persoanele ce doresc să îşi creeze vacanţa de vis. Creditul Multiopţional de la Moldova Agroidnbank şi Creditul Magic de la Victoriabank au cele mai mici dobânzi nominale de pe toată piaţa bancară pentru acest tip de credite. Rata nominală al ambelor credite este de 11%, comisionul de acordare al creditelor este de 2% şi suma maximă al creditelor – 30 000 lei. Pentru Creditul Magic de la Victoriabank trebuie să mai plătiţi comisionul de administrare lunar care valorează 0.1% din suma creditului.
Pentru creditul de consum de la Unibank Dvs. puteţi negocia o rata anuală cuprinsă între 11% şi 18%. Banca oferă o rată de 11%-16% pentru creditele ce sunt acoperite cu gaj, şi de 16%-18% pentru creditele ce nu sunt acoperite cu gaj. Banca de asemenea percepe un comision de acordare al creditului care variază de la 1.5% până la 2% în dependenţă de prezenţa gajului. Cel mai mic comision de acordare al creditului se aplică pentru creditele ce sunt acoperite cu gaj. Unibank oferă creditul pentru cea mai lungă perioadă (5 ani) în cazul în care creditul este acoperit de către un gaj.
Moldindconbank şi Energbank oferă creditele destinate vacanţelor pentru cea mai scurtă perioadă (maxim 12 luni). Pentru creditul Concediu de la Energbank veţi plăti o dobândă cuprinsă între 16.5%-18%, iar pentru creditul Expres+ de la Moldindconbank veţi achita o dobânda cuprinsă între 13%-15.5%. Cea mai mică rată va fi plătită pentru clienţii cu o istorie de creditare pozitivă, iar rata maximă va fi plătită de clienţii noi ai băncii şi de cei care au avut restanţe cu creditele precedente. Pentru creditul Expres+ de la Moldindconbank veţi mai plăti şi comisionul de administrare care este 0.15%-0.16% din suma creditului.
În tabelul de mai jos puteţi analiza ofertele a 5 bănci comerciale pentru creditele destinate vacanţelor.

Creditele pentru vacanţe sunt la rândul lor nişte credite de consum, iar băncile oferă aceste credite pentru oricare moft al clienţilor. Deşi acest tip de credit este foarte uşor de achiziţionat, băncile comerciale impun unele condiţii ce trebuie respectate. Principala condiţie este ca Dvs. să aveţi un venit stabil lunar. Aceste credite sunt bazate pe baza unui contract de muncă şi a căror sursă principală de venit o reprezintă salariul, de asemenea băncile pot accepta alte surse de venit precum ar fi dividendele, dobânda, chiriile sau veniturile de peste hotare.
O altă condiţie importantă este ca Dvs. să aveţi o istorie de creditare pozitivă şi să nu aveţi alte datorii nerambursate la oricare dintre instituţiile financiare. În cazul în care aţi fost restanţier cu un alt credit bancar, banca vă poate refuză cererea de credit sau poate să vă ofere viitorul credit la o dobândă superioară pentru a-şi acoperi propriile riscuri.
Înainte să mergeţi la bancă, Dvs. trebuie deja să ştiţi care este destinaţia concretă al creditului şi care e suma necesară pe care vreţi să o împrumutaţi de la banca. În dependenţă de serviciul şi suma dorită băncile comerciale pot finanţa prin contractul de credite fie total, fie parţial (75% din valoarea bunului sau serviciului).
În cazul în care veţi dori să achiziţionaţi un credit bancar cu o valoarea mai mare de 30 000 lei veţi putea fi nevoit să oferiţi un gaj. Drept gaj banca poate accepta bunuri imobiliare, automobile, depozite bancare sau alte bunuri. Dacă nu aveţi posibilitate să lăsaţi un gaj băncii aveţi posibilitatea de a vă asigură cu un garant, care va fi responsabil în cazul în care Dvs. nu aveţi putea rambursa creditul. Drept garanţi pot fi rude sau persoane terţe.
Lista documentelor este orientativă deoarece fiecare bancă are cerinţe diferite. Unele bănci pot cere încheierea unei asigurări peste hotare cu o valoare ce acoperă suma asigurată de 30 000 euro, altele nu vor acorda banii cash ci vor face plata direct către agenţia de turism. Majoritatea băncilor comerciale solicită următoarele documente pentru acest tip de credite:
– Cererea de credit;
– Documente ce atestă veniturile persoanei;
– Declaraţia persoanei cu privire la impozitul pe venit;
– Buletinul de identitate al debitorului şi al soţului/soţiei;
– Poliţa de asigurare medicală;
– Bonurile pentru ultimele 2 luni de plată pentru serviciile comunale (energie electrică, apă, energie termică);
Odată ce v-aţi hotărât să luaţi un credit bancar destinat vacanţelor aveţi grijă să rambursaţi creditul la timp. Acest tip de credit este considerat drept unul foarte scump şi penalităţile aferente contractului de credit sunt foarte dure. Calculaţi dobânda efectivă al creditului înainte de a-l alege, luaţi în considerare comisionul de acordare al creditului şi comisionul de administrare lunar.
Autor: Liviu Guțuleac
