Adunarea generală extraordinară a acţionarilor Băncii de Economii a Moldovei (BEM), convocată vineri, a ales o nouă componenţă a Consiliului de administraţie, după ce participaţia statului s-a redus la un pachet de blocaj de 33,33% plus o acţiune în urma plasării emisiunii închise în valoare de 80,2 milioane de lei, informează Moldpres.
Statul are 2 reprezentanţi în Consiliul de administraţie al BEM, Elena Matveeva, director al Direcţiei generale datorii publice a Ministerului Finanţelor şi Angela Voronin, director adjunct al Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanţelor.
Astfel, Chişinăul a respectat recomandările ultimei misiuni a FMI, care a vizitat Republica Moldova în perioada 18 septembrie – 1 octombrie. Şeful misiunii, Max Alier, declara în comunicatul de presă difuzat la încheierea vizitei că „deşi cota de participare în capitalul social al băncii s-a redus, Guvernul trebuie să-şi asigure o prezenţă solidă în Consiliul de administraţie al BEM, pentru a fi protejat interesul public”.
Acţionarii privaţi sunt reprezentanţi în Consiliu de Constantin Paladi, care lucrează în prezent la Banca Socială, unde a activat actualul preşedinte al BEM Ivan Crivceanschi, Stanislav Budza, preşedintele depozitarului central şi Ion Ursu, consilierul preşedintelui Băncii de Economii.
La funcţia de reprezentanţi ai Consiliului de administraţie au fost propuse şase candidaturi, însă fostul preşedinte al consiliului Mihail Hîncu a acumulat cel mai mic număr de voturi.
În lista de rezervă au fost incluse Mariana Covaci, membru al Consiliului de administraţie al companiei Moscow Capital, şi Natalia Tonu de la Ministerul Finanţelor.
