Peste 40 la sută din economiile şi din creditele bancare din Republica Moldova sunt în valută străină. Totodată, populaţia intră mereu în panică atunci când rata de schimb fluctuează, invocând pierderi financiare. Deci, nu avem încredere în moneda noastră naţională, deşi economia ne-ar fi recunoscătoare dacă ar fi mai puţin „valutizată”.
Şi totuşi de ce avem încredere în altă valută dacă o avem pe-a noastră? Şi asta în condiţiile în care dolarul şi euro nu mai pot fi considerate valute stabile şi sigure, având în vedere criza financiară pe care au generat-o. Şi dacă moldovenii nu au încredere în moneda naţională, se pune întrebarea cum putem atrage investitori care sunt interesaţi de tot ce înseamnă riscuri de pierdere şi oportunităţi de câştig; vor să cunoască cât de stabilă este moneda naţională, ca valoare şi putere de cumpărare.
Să începem cu faptul că suntem o ţară dependentă de banii emigranţilor, care alimentează şi menţin economia la linia de plutire. Având în vedere că emigranţii folosesc cea mai mare parte din salariile lor în Moldova cheltuindu-i în lei, puterea lor de cumpărare creşte când leul se depreciază, însă puterea de cumpărare a salariaţilor din Moldova scade.
De asemenea, multe preţuri sunt calculate în euro şi în dolari – cum ar fi, preţurile la apartamente, la automobile, precum şi unele accize. Circa 44% din depozite şi aproximativ aceeaşi pondere din creditele contractate de populaţie sunt în valută şi aceste procente sunt chiar în uşoară creştere.
O soluţie în vederea sporirii încrederii în leu ar fi ieftinirea împrumuturilor în moneda naţională, care ar putea să susţină şi să consolideze creşterea sustenabilă a economiei. Pe parcursul anului curent, se atestă o reducere a ratelor de dobândă la creditele în lei, de la 12.41% în ianuarie 2013 la 11.79% în septembrie 2013. Totodată, se remarcă că şi creditele în valută străină s-au ieftinit. Astfel, dacă la începutul anului, rata medie a dobânzii la creditele în lei depăşea cu 4.9 puncte procentuale rata de dobândă la creditele în valută, atunci în septembrie această diferenţă s-a redus uşor, la 4.7 p.p.
În acelaşi timp, ar trebui să se ofere dobânzi mai atractive pentru depunerile în lei. Datele pentru acest an arata însă că ratele de dobândă pentru depozite s-au redus şi în mod special cele stabilite pentru depozitele atrase în monedă naţională (de la 8.55% până la 6.62%). Diferenţa dintre dobânda pentru depozitele în lei şi dobânda pentru depozitele în valută s-a redus destul de semnificativ, de la 3.8 p.p. la 2.3 p.p.
Astfel, se consideră necesară intervenţia autorităţilor în vederea stimulării apetitului populaţiei pentru creditele şi depozitele în lei, sporind comunicarea cu publicul larg în ce priveşte evoluţiile de pe piaţă, precum şi încrederea în acţiunile întreprinse. Un rol central în acest sens îl ocupă Banca Naţională.
Potrivit declaraţiei guvernatorului Dorin Drăguţanu, ce ar trebui să conteze pentru populaţie sunt preţurile şi nu cursul de schimb. Altfel spus, moldovenii trebuie să aibă încredere în leul moldovenesc şi în Banca Naţională – autoritatea care răspunde de stabilitatea preţurilor, care îşi asumă dreptul să intervină pe piaţa valutară şi să folosească cursul de schimb drept instrument de reglare a preţurilor.
Pe de altă parte, unii experţi consideră că prin intervenţiile sale frecvente, Banca Naţională de fapt erodează încrederea populaţiei în moneda naţională. Şi în acest context, conchidem că avem un cerc vicios – neîncrederea îngreunează mecanismele pieţei libere, iar intervenţiile pe piaţă generează neîncredere.
Toţi ne dorim ca economiile noastre să nu se devalorizeze şi să reziste inflaţiei, precum şi fluctuaţiilor cursului valutar, iar datoriile noastre să nu crească în timp ca valoare. Economisind sau împrumutându-se în lei, populaţia nu este ameninţată de riscul valutar, rămânând doar cel inflaţionist. În cazul depozitelor în lei există şi avantajul dobânzilor mai mari, deşi acestea au fost în scădere pe parcursul anului curent.
Ca ţară, suntem vulnerabili la crizele din extern prin canalul remitenţelor. Pe lângă faptul că suferim de „sindromul economiei bazate pe consum”, remitenţele aduc cu ele riscuri valutare – şi această expunere e mai mult decât suficientă. Populaţia rămasă acasă trebuie să creadă în leu, susţinând astfel economia naţională şi uşurând mecanismele pieţei.
