Prima viziune de a crea o monedă unică a fost concepută odată cu declanșarea unei dintre cele mai mari crize din istoria umanității, Marea Depresiune din 1929-1933. Criza provocată în interiorul SUA s-a extins pe tot globul pământesc dintre care și pe continentul European. Una dintre cele mai grave probleme revăzute în acea perioadă au fost costurile exagerate aplicate prin schimbul valutar dintre țările europene și legătura strânsă de indexare între monedele europene, lira sterlină și dolarul american. Atunci s-a pus prima întrebare în scopul de a crea o monedă unică, însă pe termen lung conceptul nu a fost dezvoltat.
În timpul celui de-al doilea război mondial a avut loc conferința de la Bretton Woods unde 40 de țări au semnat revenirea monedelor la etalonul de aur. Sistemul prevedea stabilirea cursului valutar al dolarului SUA bazat pe prețul aurului. În acel an s-a hotărât etalonarea la aur doar a dolarului SUA, iar celelalte monede erau indexate cu dolarul SUA. Conferința de la Bretton Woods a avut un impact global asupra economiei mondiale și a schimbat jocul economic, inclusiv pe continentul european.
Odată cu prăbușirea sistemului de la Bretton Woods din 1971 și decizia guvernului american de a liberaliza cursul de schimb valutar a fost creat un val de instabilitate pe piețele de schimb care au repus în discuție raportul de paritate între monedele europene. În anul 1972 cele 6 state membre al UE au creat “șarpele în tunel” ceea ce reprezintă un mecanism de fluctuare controlată a monedelor în interiorul unor marje reduse de fluctuare față de dolarul american. Destabilizat de crizele petroliere, de dolarul slab şi de divergenţele între politicile economice, şarpele îşi pierde în mai puţin de 2 ani majoritatea membrilor, reducându-se în final la o zonă a mărcii care reuneşte Germania, Beneluxul şi Danemarca.
Soluționarea creării unei zone de stabilitate monetară revine în martie 1979 prin instruirea sistemului monetar european (SME) bazat pe conceptul cursurilor de schimb fixe, dar ajustabile. Monedele tuturor statelor membre, cu excepţia Marii Britanii, participă la mecanismul de schimb. Principiul consta în cursurile de schimb valutar ce se bazau pe cursurile-pivot stabilite în funcție de ECU („European Currency Unit”), iar fluctuările monedelor nu trebuiau să depășească marja de 2.25% față de cele două cursuri înscrise în grila bilaterală. Excepția acestui mecanism era lira italiană căreia i se permitea o marjă de 6%. Odată cu adoptarea programului pieţei unice în 1985, potențialul acestui sistem nu putea fi exploatat pe deplin datorită costurilor relativ ridicate ale tranzacțiilor de schimb valutar și de incertitudini privind fluctuarea cursurilor de schimb.
În anul 1988 a fost prezentat raportul ce se referea la necesitatea unei coordonări a politicilor economice mai eficiente și introducerea unor norme care să reglementeze deficitele bugetare naţionale şi a înfiinţării unei instituţii noi, în totalitate independente, căreia să îi fie încredinţată politica monetară a Uniunii – BCE. În 1989 Consiliul European convoacă o conferinţă interguvernamentală pentru a identifica modificările care trebuie aduse tratatului în vederea realizării Uniunii Economice și Monetare. În final, tratatul prevedea instruirea Uniunii Economice și Monetare în 3 etape ce urma spre adoptarea a tuturor țărilor a monedei unice euro.
Apariția monedei unice europene
Moneda unică europeană și-a început existența pe 1 ianuarie 1999 după zeci de ani de efort și negocieri din partea țărilor membre UE. Fostele monede naționale au fost rapid preluate de către euro și au încetat să mai existe. Euro este una dintre cele mai importante valute din lume, astfel utilizarea bancnotelor și monedelor euro s-a extins pe tot globul pământesc. Euro este considerată a doua cea mai sigură monedă din lume după dolarul american, și aceasta este utilizată de către multe bănci centrale, printre care și de Banca Națională a Moldovei ca monedă internațională de rezervă.
Crearea unei monede unice în Uniunea Europeană a generat o serie de avantaje printre care sunt stabilitatea unei monede care deține o rată scăzută a inflației și a dobânzii, nu este necesară convertirea valutei în zona euro și cetățenii pot cu ușurință compara prețurile din diferite țări ale zonei Euro. Utilizarea monedei unice stimulează creșterea economiei, creează piețe financiare mai integrate, facilitează comerțul internațional și creează un impact puternic pentru UE în economia mondială.
Inițial euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operațiuni de plată unde nu se implicau bancnote sau monede. Pentru plățile în numerar se utilizau monedele vechi pentru fiecare țară individual. Pe 1 ianuarie 2002 euro a fost introdus pentru prima dată publicului sub formă de bancnote și monede. Nu toate țările membre ale UE nu au optat pentru aderarea la monedă. Pentru introducerea acesteia ca monedă oficială țările erau obligate să parcurgă schimbări economice importante, trebuiau să atingă o rata a inflației mică, dobânzi bancare mici și statul trebuie să aibă capacitățile economice necesare pentru a ține moneda sub control, odată cu aderarea la aceasta. Două țări membre, Regatul Unit și Danemarca, care aveau posibilitatea să introducă moneda au optat pentru clauza de neparticipare prevăzute în Tratatul de la Maastricht.
Doar 11 țări din statele membre ale UE au introdus moneda unică europeană drept monedă oficială pe 1 ianuarie 1999, Grecia 2 ani mai târziu după care Slovenia în 2007, Malta și Cipru în 2008, Slovacia în 2009 și Estonia în 2011. Grecia a fost țara care a aderat cu mici “probleme” în anul 2001 care s-au dezvoltat până în ziua de azi și care au generat o criză dificilă. Moneda unică europeană a fost adoptată de către 17 state membre ale Uniunii Europene care împreună formează zona euro. Introducerea monedei a fortificat relațiile dintre țările membre și la moment circa 330 milioane de cetățeni europeni o utilizează zi de zi. Următoarele țări care planifică sa adopte euro sunt Letonia pe 1 ianuarie 2014 și Lituania pe 1 ianuarie 2015. Bulgaria, Cehia și România la moment nu au o dată țintă pentru adoptarea monedei unice europene.
Euro este utilizat și în afara Uniunii Europene, iar în ziua de azi numărul țărilor care au valuta oficială euro a ajuns pragul de 23 de țări. Trei state – Monaco, San Marino și Vaticanul au semnat acorduri cu UE pentru a utiliza moneda și pentru a emite propriul numerar. Andorra a fost a 4-a țară la număr care a creat un acord de a utiliza și emite propriile monede în aprilie 2012 și respectiv pe 1 iulie 2013. Kosovo și Muntenegru au adoptat oficial moneda euro însă acestea nu au semnat nici un acord comun cu UE, de aceea aceste 2 state nu au dreptul de a emite bancnote și monede euro.
Moneda unica europeană este coordonată de către Banca Centrală Europeană. Sarcina principală a BCE este de a menține inflația sub control la o medie de 2% anual. Vă recomandăm sa vizualizați următorul video care explică într-un mod simplificat rolul Băncii Centrale Europe în Zona Euro.
Deși zona Euro este destul de sensibilă, conform datelor statistice oferită de către Consiliul UE cele 17 țări ale zonei Euro au suportat mai bine criza economică din 2008 comparativ cu datele statistice pentru toată Uniunea Europeană. La moment 5 țări din zona Euro au suferit și suferă în continuare urmările crizei economice mondiale. Aceste țări sunt numite în sfera internațională țările Gipsy. Cuvântul nu are nici o legătură cu naționalitatea, situația economică sau un alt motiv social/politic. În țările Gipsy intră Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania și Italia, adică țările care au avut nevoie de ajutor financiar pentru a suporta consecințele crizei.
Noua serie de bancnote „Europa”
Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale din Eurosistem au elaborat a doua serie de bancnote euro (seria “Europa”) cu scopul de a amplifica sistemul de siguranță al bancnotelor și a de a spori gradul de încredere al publicului în moneda euro. Lansarea seriei noi de bancnote nu va fi introdusă la fel de rapid ca bancnotele din prima serie din 2002 și acestea vor fi emise treptat în ordine crescătoare începând cu bancnota de 5 euro care deja a fost pusă în circulație pe 2 mai 2013. La sfârșitul acestui an se preconizează că noile bancnote de 5 euro din Zona Euro vor depăși după număr bancnotele de 5 euro din prima serie.
Capacitatea și durata de schimbare al vechilor bancnote cu cele noi din seria “Europa” vor fi diferite, în dependență de țară și de velocitatea numerarului în acea țară. Următoarea bancnotă care va fi pusă în circulație va fi bancnota de 10 euro. Aceasta va fi introdusă în 2014, iar pregătirile pentru emiterea acesteia sunt deja demarate. Datele de emitere al celorlalte bancnote încă nu au fost expuse publicului.
Cantitatea de bancnote și monede euro
Numărul total de bancnote euro care erau în circulație în luna septembrie 2013 ajunge la 15.640.564.600, iar valoarea acestor bancnote tinde la 918.587.423 mii euro. După număr cele mai multe bancnote prezente în circulație sunt cele de 50 de euro, însă cea mai utilizată bancnotă este cea de 5 euro datorită valorii mici și al accesibilității populației către aceasta bancnotă. Durata medie de viață al unei bancnote de 5 euro este de aproximativ 13 luni. Cele mai multe bancnote aflate în circulație sunt de 50 de euro cu 42%, 20 de euro cu 18.5% și de 10 euro cu 13%. În privința valorii bancnotelor cea mai mare rată o deține bancnota de 50 de euro cu 35.8%, după care o urmează bancnota de 500 de euro cu 31.4% și bancnota de 100 de euro cu 19.3%. Vedeți în continuare graficul cu structura bancnotelor după numărul acestora în luna septembrie 2013.
În luna septembrie 2013 conform datelor BCE se aflau în circulație 104.951.836.000 monede care împreună constituiau 23.985.218 mii euro. Cele mai frecvente monede prezente în circulație pentru aceasta perioadă era cea de 1 eurocent care constituia 26% din numărul total al monedelor, după care urmează moneda de 2 eurocenți cu o cotă de 20.4% și moneda de 5 eurocenți cu 16.2%. Conform valorilor monedelor cea mai mare cotă o deținea moneda de 2 euro cu o rată de 41.8%, după care urmează moneda de 1 euro cu 27% și moneda de 50 de cenți cu 11.3%. În continuare vedeți distribuția monedelor după cantitate.
Viitorul monedei unice europene
Criza economică mondială a arătat care sunt neajunsurile și dezavantajele monedei unice europene. Datorită utilizării a aceeași monede, datorită ratelor de menținere a inflației și datorită incapacității de a controla masa monetară din stat unele țări din zona euro sunt și până în ziua de azi într-o criză profundă. Conceptul de a crea o monedă unică comună este destul de nobil și eficient, însă acesta blochează gestionarea instrumentelor macroeconomice de menținere al inflației și al prețurilor.
Cu siguranță viitorul monedei euro nu este cert pentru că însuși ca concept economia nu este deloc previzibilă. Viitorul monedei euro cu siguranță va depinde de deciziile de lungă durată al BCE și al fiecărui membru al zonei euro. Mulți specialiști consideră că moneda euro este una dintre cele mai mari greșeli și bariere în stimularea și menținerea creșterii economice din zona euro și deja au prezis o prăbușire fatală în următorii 15-20 de ani.
Alți specialiști sunt mai optimiști și consideră că unele state din zona euro nu au fost pregătite pentru a face față crizei din 2008, însă odată cu revenirea și menținerea stabilității al acestor țări zona euro va înregistra creșteri de lungă durată. Doar timpul ne va arată cât de trainică este moneda unică europeană și eficiența sistemului unic format pe continentul european.
Autor: Liviu Guțuleac
