Miniștrii de finanțe din zona euro au ajuns săptămâna trecută la un acord privind Mecanismul Unic de Rezoluție (SRM) prin intermediul căruia vor fi salvate băncile europene cu probleme începând de anul viitor, dar care este apreciat ca fiind prea greoi și birocratic pentru a fi eficient și a revigora încrederea în bănci. O formă finală, cu posibile îmbunătățiri, urmează însă să fie aprobată de Parlamentul European, transmite bancherul.ro.
Mecanismul Unic de Rezoluție (SRM), împreună cu Mecanismul Unic de Supraveghere (SSM) și Mecanismul Unic de Garantare a Depozitelor, constituie cei 3 piloni de bază ai planificatei uniuni bancare din zona euro.
Noul plan are menirea de a evita pe viitor situații ca acelea din Grecia, Irlanda și Cipru, când băncile din aceste țări s-au prăbușit și au dus statele în pragul falimentului, acestea fiind salvate de instituțiile financiare internaționale conduse de FMI.
Noul mecanism pentru salvarea băncilor este considerat greoi și dificil de implementat, după cum precizează Reuters, din cauza faptului că Germania nu dorește ca pentru salvarea băncilor falimentare să plătească toate țările europene, dintr-un fond comun.
Procedura salvării unei bănci va fi următoarea: Banca Centrală Europeană, cea care va prelua supervizarea băncilor europene de anul viitor, va fi cea care va declara o bancă in stare de dificultate, după care Mecanismul de Rezoluție, Comisia Europeană și țările din zona euro vor trebui să stabilească un acord comun de salvare.
Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că noul mecanism de salvare va fi suficient de eficient pentru a fi pus în aplicare într-un week-end, astfel încât o bancă în pericol de faliment vineri să poată funcționa iar normal luni.
El însa s-a opus ca băncile să fie salvate direct din fondul european de salvare, denumit Mecanismul European de Stabilitate (ESM), cu rezerve în valoare de 500 de miliarde de euro. Pentru a salva o banca în dificultate, banii trebuie ceruți la ESM de către țara în care funcționează respectiva bancă, urmând o procedura umilitoare și cu anumite condiții.
Ceea ce reprezintă o deviație de la scopul inițial al unei uniuni bancare, acela ca guvernele în dificultate să fie ajutate să salveze băncile care pot pune în pericol solvabilitatea unei țări, așa cum se întâmplă în Statele Unite, unde guvernul federal poate transfera fonduri pentru a ajuta un stat care are nevoie de ajutor.
În schimb, băncile în pericol de faliment vor fi salvate de celelalte bănci, care vor contribui la Fondul Unic de Rezoluție cu fonduri totale de 55 de miliarde de euro în următorii 10 ani.
Până atunci, dacă nu vor exista suficienți bani din taxe, guvernele vor putea impune mai multe taxe pe bănci sau ar putea utiliza bani publici. Dacă un guvern nu are suficienți bani, va putea împrumuta de la ESM (Mecanismul European de Stabilitate), cum a făcut Guvernul de la Madrid pentru a recapitaliza băncile spaniole în 2012.
Comisarul european pentru piață internă și servicii Michel Barnier, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la forma acordului: „În comparație cu propunerea originală, am nemulțumiri, aș fi vrut ca unele lucruri să se decidă altfel”, a declarat el.
Și Banca Centrală Europeană a pledat pentru un sistem mai simplu de salvare a băncilor. Parlamentul European va stabili însă forma finală a mecanismului, iar dorința este să se evite situații neplăcute ca acelea prin care au trecut Dexia si Fortis.
