miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăMoldova(grafic) Top bănci după mărimea portofoliilor de credite la 28.02.2014

(grafic) Top bănci după mărimea portofoliilor de credite la 28.02.2014

Banca Națională a Moldovei a făcut publice datele privind portofoliul de credite al băncilor comerciale la data de 28.02.2014.

Astfel, la sfârșitul lunii februarie, portofoliul de credite constituia 42,7 miliarde lei, cu 0,4 miliarde mai mult decât la sfârșitul lunii ianuarie. Dintre acestea – 59% (25 miliarde lei) reprezintă împrumuturile în moneda națională, 24% – în euro, 17% – în dolari SUA. Creditele acordate în alte valute decât cele enumerate mai sus, au totalizat echivalentul a 56,6 milioane lei.

Dacă să privim la tipul de debitori, creditele acordate persoanelor juridice rezidente totalizează 36,7 miliarde lei, iar celor nerezidente – 231 milioane lei. Persoanele fizice rezidente beneficiază de împrumuturi în valoare de 5,7 miliarde lei, iar cele nerezidente – doar 9,5 milioane lei.

Lider la capitolul creditarea persoanelor juridice (rezidente) este Moldova Agroindbank cu un portofoliu de credite de 7,2 miliarde lei, urmată de Moldindconbank (6,7 miliarde lei) și Victoriabank (6 miliarde lei). Vezi graficul cu informația despre fiecare bancă.

La capitolul creditării populației (rezidente) lider este de asemenea Moldova Agroindbank cu un portofoliu de credite de 1,78 miliarde lei. Locul secund este ocupat de ProCredit Bank (974 milioane lei), iar pe poziția a treia se află Moldindconbank (784 milioane lei). Vedeți graficul ce conține date privind portofoliul de credite (persoane fizice) al fiecărei bănci din țară.

De asemenea BNM a oferit informații despre ramurile economiei ce sunt creditate. Cel mai mare volum de credite este acordat comerțului – peste 17 miliarde lei, industriei alimentare – 4 miliarde lei, creditelor de consum – 3,4 miliarde, industriei productive – 3,2 miliarde lei și domeniului prestării serviciilor – 2,4 miliarde lei.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments