miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăMoldova(grafic) Rata medie a dobânzii la creditele în lei acordate populației a...

(grafic) Rata medie a dobânzii la creditele în lei acordate populației a coborât până la 12,36% în aprilie

Banca Națională a Moldovei a publicat statistica pentru luna aprilie a anului curent privind volumul creditelor acordate și ratele medii de dobândă.

Astfel, în luna aprilie persoanele fizice au beneficiat de credite (în lei) în valoare de 450,7 mln lei, cu 2 mln mai puțin decât în luna martie 2014. În aceeași perioadă a anului precedent (aprilie 2013) soldul creditelor acordate persoanelor fizice a totalizat 404 mln lei.

Rata medie a dobânzii la creditele (în lei) acordate populației a înregistrat o valoare de 12,36%, în scădere cu 0,46 p.p. față de luna precedentă (vezi graficul).

50% din volumul creditelor acordate în aprilie persoanelor fizice, reprezintă creditele de consum, care au totalizat – 226 mln lei. Rata medie a dobânzii la creditele de consum a constituit 12,44%, cu 0,17 p.p. mai mică decât în luna precedentă.

De asemenea, populația a beneficiat de credite pentru imobil, per total s-au acordat 73,4 mln lei. Rata medie a dobânzii la creditele imobiliare a urcat până la 9,90% (vezi graficul).

Totodată populația s-a împrumutat și în valută. Creditele acordate în valută (recalculate în lei) au însumat 7,6 mln lei. Rata medie a dobânzii – 9%.

Vedeți în continuare evoluția ratei medii a dobânzii la creditele în lei și evoluția ratei dobânzii la creditele de consum și cele pentru imobil pentru anul 2014.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments