Un raport al Verizon privind furtul de date din 95 de țări din lume arată că bulgarii, românii și armenii sunt primii la furturile cardurilor la ATM-uri prin skimming, ceea ce presupune instalarea în bancomate a unor dispozitive care copiază datele de pe banda magnetică a cardurilor introduse de clienții băncilor, date care sunt transferate apoi pe cardurile hoților, astfel încât aceștia retrag ulterior sumele de bani din conturile bancare, scrie bancherul.ro.
Skimmingul necesită un efort destul de laborios din partea hoților. Aceștia trebuie să facă rost de dispozitive care să imite cât mai bine tastatura bancomatelor și dispozitivul în care se introduce cardul ce urmează să fie copiat, astfel încât clienții băncilor să nu-și dea seama că ceva nu este în regulă. Au nevoie, de asemenea, de camere care să înregistreze codurile PIN necesare accesării cardurilor.
Montarea acestor dispozitive nu este deloc o treabă ușoară, având în vedere că cele mai multe ATM-uri sunt supravegheate video și se află în locuri aglomerate. Apoi, hoții trebuie să recupereze dispozitivele cu datele copiate și să confecționeze cardurile-clonă cu care fură ulterior banii din conturile clienților.
Românii, bulgarii și armenii sunt cei mai pricepuți la aceste lucruri, după cum rezultă din statisticile pe anul trecut strânse de Verizon pe baza datelor agenției americane de investigații FBI, care a descoperit 130 de astfel de cazuri.
Însă pe măsură ce tehnologia aferentă procesării cardurilor avansează, odată cu adoptarea cardurilor cu chip si utilizarea pe scară tot mai largă a serviciilor bancare online, hoții se adaptează și, la rândul lor, utilizează tot mai des noile tehnologii, precum wireless-ul, mesajele prin e-mail, SMS, rețelele sociale sau virușii.

