Asociatia Obsteasca ”Liga Bancherilor din Moldova” (LBM), în temeiul prevederilor sale statutare, si având în vedere evenimentele ce au avut loc în sectorul bancar din Republica Moldova, cât si declaratiile oficiale ale autoritatilor nationale si internationale pe marginea acestor subiecte, mentioneaza urmatoarele.
„În cadrul interventiilor sale pentru presa din ultimii ani Liga Bancherilor din Moldova si-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarile cu privire la problemele si vulnerabilitatile din sistemul bancar, ce reprezentau un pericol major pentru stabilitatea si securitatea acestui sector vital pentru economia tarii, printre care: nivelul scazut al transparentei actionariatului si calitatea joasa a guvernantei corporative în unele banci, offshorizarea sectorului bancar, angajarea unor banci în tranzactii suspecte, pasivitatea sau insuficienta supravegherii institutiilor financiare din partea autoritatilor responsabile.
Cu regret însa, aceste deficiente continua sa domine si astazi în unele banci. Actualmente, cu totii suntem martorii crizei de credibilitate din sistemul bancar din Republica Moldova, având în vedere initierea procesului de lichidare în 2015 a 3 banci ca urmare a fraudei bancare din anul 2014 si, totodata, instituirea de catre Banca Nationala a Moldovei (BNM) a supravegherii speciale la alte 3 banci comerciale.
Totodata, criza de sistem a agravat situatia economica si sociala din tara. Astfel, pentru anul 2015, conform prognozei Ministerului Economiei al Republicii Moldova economia nationala va înregistra o contractie de 2% pe fundalul cresterii semnificative a preturilor si tarifelor, deprecieri substantiale a monedei nationale, diminuarii volumului creditarii economiei (per ansamblu pe sistem în 2015 fata de 2014) si diminuarii dramatice a puterii de cumparare a populatiei. La toate acestea se mai adauga si cresterea esentiala a presiunilor asupra bugetului de stat, având în vedere acordarea de catre Banca Nationala a Moldovei a creditelor de urgenta bancilor falimentate contra garantiilor de stat.
Evolutia situatiei din sectorul bancar continua sa prezinte îngrijorari, în contextul incertitudinii privind actiunile autoritatilor si organelor responsabile de depasire a situatiei de criza. Populatia, societatea civila, cât si partenerii externi de dezvoltare (Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, s.a.) sunt alertati privind lipsa transparentei si credibilitatii actiunilor întreprinse de autoritati. În acest context, este necesara elucidarea responsabilitatii pentru frauda grava din sectorul bancar din 2014 a Bancii Nationale a Moldovei si altor institutii autorizate, care conform atributiilor legale au beneficiat de informatia completa privind situatia financiara a celor 3 banci falimentate, inclusiv creditele acordate, transferurile banesti interne si cele peste hotarele Republicii Moldova. În opinia noastra, legislatia bancara a oferit si ofera în continuare Bancii Nationale împuterniciri legale suficiente. Astfel, Banca Nationala, având pârghiile necesare trebuia sa se impuna consecvent în prevenirea neregulilor constatate la acele 3 banci, asumându-si responsabilitatea deplina de institutie de reglementare si supraveghere a sectorului bancar. De mentionat, de asemenea, ca pâna în prezent nu au fost prezentate publicului informatii privind gradul de vinovatie si responsabilitate pentru frauda a managerilor celor 3 banci în proces de lichidare, inclusiv a membrilor organelor de supraveghere si executive, ai comisiilor de cenzori, auditorilor externi, etc.
O alta îngrijorare, pentru LBM, cât si pentru public, prezinta taraganarea asigurarii capacitatii functionale depline a organelor de conducere ale BNM, care ar reprezenta un prim pas în restabilirea credibilitatii sectorului bancar. Chiar daca Legea cu privire la Banca Nationala a Moldovei nu prevede alegerea guvernatorului bancii centrale prin concurs, în opinia noastra, selectarea si desemnarea membrilor organelor de conducere ale BNM prin intermediul unor concursuri publice poate fi acceptata, doar daca aceste concursuri sunt transparente, credibile, iar membrii comisiilor de selectare sunt persoane profesioniste din tara si din strainatate, cu reputatie impecabila si integritate, ce cunosc activitatea multidimensionala a unei banci centrale. În acest context, calitatea concursului de selectare a guvernatorului Bancii Nationale a Moldovei desfasurat anul trecut a fost sub asteptari, iar noua încercare de selectare anuntata actualmente trezeste suspiciuni privind rezultatul final.
Urmare celor expuse mai sus, Liga Bancherilor din Moldova mentioneaza urmatoarele:
– Sustinem eforturile depuse de comunitatea internationala în persoana partenerilor externi de dezvoltare si structurilor Uniunii Europene privind urgentarea adoptarii masurilor pentru stabilizarea situatiei din sectorul bancar, inclusiv:
- asigurarea capacitatii functionale depline a organelor de conducere ale BNM;
- asigurarea numirii guvernatorului Bancii Nationale pe baza unui proces nepolitizat, transparent si credibil;
- asigurarea unei anchete aprofundate si impartiale în cazurile de frauda care au afectat sistemul bancar în anul 2014, în vederea recuperarii fondurilor deturnate si aducerii celor responsabili în fata justitiei;
- efectuarea auditului ale celor 3 banci sub supraveghere speciala prin intermediul unor rapoarte de înalta calitate si masuri ulterioare adecvate, în strânsa colaborare cu FMI;
- alinierea la legislatia UE a cadrului juridic de combatere a spalarii banilor.
– Facem apel catre conducerea tarii pentru a cere Bancii Nationale a Moldovei sa dea dovada de responsabilitate, integritate si profesionalism întru îndeplinirea, neconditionata de alti factori, a prevederilor legislatiei în vigoare, în special:
- În contextul unei incertitudini privind restabilirea finantarii externe si a unei eventuale prelungiri a tensiunilor politice interne, conduita politicii monetare trebuie sa fie prudenta, vizând consolidarea perspectivelor de mentinere durabila a ratei inflatiei în interiorul intervalului de variatie de la tinta si crearea premiselor pentru o redresare economica durabila. Sectorul bancar ramâne în continuare motorul economiei, care ofera turatiile adecvate unei bune functionari a pietelor financiare.
- Actiunile BNM în vederea consolidarii stabilitatii sistemului bancar si restabilirii credibilitatii institutiilor financiare trebuie sa contina suficienta transparenta si hotarâre întru finalizarea investigatiilor privind frauda bancara din cele 3 banci în proces de lichidare din 2015, dar si monitorizarea permanenta a altor banci ce trezesc îngrijorari la capitolul transparenta actionariatului si a guvernantei corporative.
– Încurajam eforturile depuse de bancile comerciale întru îndestularea populatiei si agentilor economici cu produse si servicii bancare de buna calitate si preturi rezonabile în conditiile actuale ale conjuncturii economice din tara. Este vital pentru buna activitate a sistemului bancar restabilirea unui mediu de afaceri bazat pe siguranta, calm si previzibilitate în cadrul relatiilor banca-client.
– Sustinem propunerile înaintate de unele centre de experti în domeniul financiar pentru restabilirea credibilitatii sectorului bancar prin:
- asigurarea selectarii candidatilor în organele de conducere ale BNM pe criterii de profesionalism, reputatie impecabila si integritate, în baza unui concurs transparent, credibil, jurizat international, cu participarea expertilor bancilor centrale din cadrul statelor membre ale UE;
- fortificarea instrumentarului de monitorizare si supraveghere bancara;
- asigurarea transparentei privind beneficiarii finali ai actiunilor bancare;
- înasprirea penalitatilor, atât financiare, cât si prin privare de libertate, pentru administrarea deficienta si frauduloasa a bancilor comerciale, prin amendamente corespunzatoare la legislatia penala;
- deoffshorizarea sectorului bancar;
- initierea unui dialog între comunitatea bancara, BNM si Guvern cu referinta la majorarea plafonului de garantare a depozitelor persoanelor fizice din sectorul bancar.
– Facem apel catre populatia Republicii Moldova la calm si întelegere a situatiei în care activeaza astazi sectorul bancar si solicitam oferirea unui avans de încredere în relatia client-banca. Suntem convinsi ca prin eforturi comune vom depasi aceasta situatie deloc usoara prin care trece economia si sectorul bancar al tarii.”
