Companiile care duc mărfuri în România trebuie să fie mai atente la pașii vamali. Din 25 mai 2026, intră în vigoare noi cerințe privind introducerea mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene prin România, anunță Serviciul Vamal.
Modificările au fost comunicate de Autoritatea Vamală Română și vin în contextul implementării Fazei 6 a sistemului NCTS, dar și al aplicării prevederilor Convenției privind regimul de tranzit comun.
Noile reguli țin de transmiterea informațiilor de siguranță și securitate. Mai exact, companiile trebuie să depună Declarația Sumară de Intrare, numită ENS, în sistemul ICS2. Această cerință se aplică inclusiv atunci când mărfurile sunt însoțite de o declarație de tranzit sau de un carnet TIR emis în Republica Moldova.
În cazul în care mărfurile intră în România fără declarație de tranzit sau carnet TIR, sunt necesari trei pași: depunerea declarației ENS în ICS2, transmiterea notificării de prezentare a mărfurilor în sistemul TSD-PN și depunerea declarației de tranzit în sistemul NCTS-RO.
Pentru a evita întârzierile sau blocajele la intrarea în Uniunea Europeană, Serviciul Vamal recomandă companiilor să se asigure că au acces la sistemul ICS2. Pentru asta este nevoie de cod EORI, semnătură electronică calificată, cont în sistemele informaționale vamale române și configurarea profilurilor de acces necesare.
Autoritatea mai recomandă aplicarea regimului de tranzit comun, cu depunerea declarațiilor la autoritatea vamală competentă și indicarea birourilor vamale implicate pe întregul traseu până la destinație.
Pentru informații suplimentare, companiile pot contacta Serviciul Vamal la numerele: 022 574 154, 022 574 190 sau 022 574 297.
