Din 2027, regulile pentru titularii de patentă ar putea deveni mai stricte. Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul viitor prevede că patenta va putea fi eliberată sau prelungită doar dacă solicitantul a desfășurat activitate în baza patentei cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni, scrie contabilsef.md.
Modificarea vizează completarea Legii privind patenta de întreprinzător și are scopul de a introduce o condiție suplimentară pentru cei care vor să obțină sau să prelungească patenta.
Proiectul face parte din pachetul de modificări privind simplificarea legislației fiscale și poate fi consultat public până pe 25 iunie, pe platforma particip.gov.md.
