Peste 100 de companii internaționale, printre care Nestlé, Ikea, Volvo Cars, Uber, Nikon și Levi Strauss, cer guvernelor să pună electrificarea în centrul strategiilor economice. Mesajul vine într-un context în care prețurile volatile la combustibili fosili afectează costurile, investițiile și competitivitatea companiilor, scrie Agerpres, citând Reuters.
Declarația publică a fost susținută de 112 companii din domenii precum industrie, bunuri de consum și servicii medicale. Împreună, acestea au venituri anuale de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari.
Companiile spun că dependența de combustibili fosili expune economiile la șocuri de preț, probleme în lanțurile de aprovizionare și costuri operaționale mai mari. De aceea, acestea cer politici clare și previzibile pentru trecerea mai rapidă la energie electrică.
Printre măsurile solicitate se numără investițiile în rețelele electrice, modernizarea pieței energiei, autorizarea mai rapidă a proiectelor și susținerea tehnologiilor care pot reduce consumul de combustibili fosili în transport, clădiri și industrie.
Potrivit declarației, multe dintre soluțiile necesare pentru electrificare sunt deja disponibile comercial. Companiile susțin că accelerarea acestui proces ar putea reduce expunerea la crize energetice și ar oferi mai multă stabilitate pentru afaceri.
Apelul a fost lansat la începutul Săptămânii Acțiunii Climatice de la Londra, eveniment la care sunt așteptați peste 75.000 de participanți, inclusiv factori de decizie, investitori și directori de companii.
