Retragerea numerarului peste hotare la bancomate sau ghisee bancare – comisioane si conditii

0
0

Fie ca plecati în vacanta, într-o deplasare de serviciu sau la prieteni/rude peste hotare, la subiectul resurse financiare aveti în principal 2 optiuni – numerar sau cardul bancar. Parerile sunt împartite – unii se simt mai bine cu numerarul în buzunar, astfel retrag banii de pe card si cumpara valuta în numerar înaintea calatoriei, altii considera ca e mai avantajos si sigur sa utilizezi cardul în strainatate si îsi iau doar minimul necesar de valuta în numerar, restul fiind depozitati pe card. Nu exista varianta corecta sau gresita pentru ca fiecare caz e individual si depinde de tipul deplasarii, perioada de aflare peste hotare, volumul banilor cheltuiti, tara/regiunea în care se deplaseaza persoana s.a.m.d.

Conform statisticilor oferite de Banca Nationala a Moldovei, pe parcursul trimestrului I al anului curent (2016) detinatorii cardurilor emise în Republica Moldova au efectuat peste hotarele tarii 915 mii de operatiuni, 4,3% din acestea constituie retrageri de numerar si 95,7% – plati fara numerar. Valoarea operatiunilor peste hotare efectuate cu cardurile emise de bancile locale a depasit echivalentul a 873 milioane lei, dintre care retragerile de numerar au totalizat echivalentul a 133,4 milioane lei în primele 3 luni ale anului curent.

Daca în cazurile de utilizarea numerarului lucrurile sunt simple, dar totodata mai putin sigure, atunci în privinta utilizarii cardului peste hotare sunt multe întrebari – care e comisionul de retragere a numerarului la bancomate? Dar la ghiseele bancilor? Care este limita zilnica? La care banci e mai ieftin/scump?

Pentru a afla mai multe detalii am consultat tarifele bancilor din Moldova pentru deservirea cardurilor emise de acestea. De mentionat ca datele au fost analizate pentru conditiile standard de emitere a cardurilor a fiecarei banci, respectiv tarifele pentru cardurile emise în cadrul proiectelor salariale, în cadrul pachetelor speciale de produse, cardurilor co-brand sau cardurilor de credit, pot varia de la cele expuse în articol.

Retragerea numerarului la bancomatele (ATM) bancilor de peste hotare

Perceperea comisionului se va face de catre banca din Moldova care a emis cardul Dvs., astfel nu are importanta bancomatul carei banci de peste hotare îl veti utiliza. Exceptie fiind doar cardurile emise de BCR Chisinau, care au un tarif special daca se va utiliza un bancomat al grupului Erste, din care face parte banca.

Majoritatea bancilor au stabilit un comision unic, indiferent de tipul cardului, fie el Visa (Electron, Classic sau Gold) sau MasterCard (Debit, Standard sau Gold). Comisioanele bancilor noastre sunt setate în formatul de % de la suma retrasa, care variaza de la 1,1% la 1,5%, dar cu conditia de comision minim sau adaos de 1-3 EUR. Astfel comisioanele respective iau forma 1,5%, minim 3 EUR; 1,2% + 3 EUR etc.

Exemplu de calcul

La retragerea a 100 EUR comisionul bancilor va fi de:

  • (100*1,2%) + 3 EUR = 4,2 EUR (FinComBank sau Moldova Agroindbank);
  • 3 EUR (Mobiasbanca) – comisionul fiind de 1,5%, minim 3 EUR;
  • (100*1,5%) + 2,5 EUR = 4 EUR (Moldindconbank);
  • (100*1,5%) + 2 EUR = 3,5 EUR (Victoriabank).

La retragerea a 500 EUR comisioanele vor fi în marime de: 8,5 EUR (EuroCreditBank), 9 EUR (FinComBank sau Moldova Agroindbank), 9,5 EUR (Victoriabank).

Interesant este de notat ca o singura banca (Victoriabank) ofera retrageri gratuite de numerar peste hotare. Astfel, clientii bancii pot beneficia de 1, 2 sau 3 retrageri lunar gratis, în functie de tipul cardului pe care îl detin.

Vedeti în continuare detalii privind comisioanele aplicate de banci la retragerea numerarului la bancomate peste hotarele Republicii Moldova.

Sursa date: site-urile oficiale ale bancilor.

Limita zilnica de retragere a numerarului peste hotare este de 2.000 EUR pe zi per card. Unele banci seteaza limite inferioare (500 EUR, 800 EUR sau 1.000 EUR) în dependenta de tipul cardului emis, dar aceasta limita poate fi modificata printr-o cerere în scris, apelând serviciul suport sau prin internet banking (daca banca permite astfel de operatiune). Conform legislatiei limita maxima de retragere a numerarului peste hotarele tarii este de 10.000 EUR lunar per card.

Retragerea de numerar la ghiseele / filialele bancilor de peste hotare

În cazul în care nu aveti încredere în bancomatele din preajma sau doriti sa retrageti o suma mai mare, puteti retrage numerar în cadrul reprezentantelor bancilor de peste hotare. La prima vedere comisioanele nu difera semnificativ de cele aplicate la retragerea numerarului de la bancomat, dar poate interveni comisionul bancii respective pentru eliberarea de numerar. Înainte de efectuarea operatiunii, întrebati de angajatii bancii respective daca banca aplica vre-un comision suplimentar.

Vedeti în continuare comisioanele bancilor din Moldova pentru retragerea numerarului la reprezentantele bancilor de peste hotare.

Sursa date: site-urile oficiale ale bancilor.

Retragerea de numerar de pe cardurile de tip Premium

Institutii financiare precum Moldova Agroindbank, Moldindconbank sau Victoriabank emit carduri din clasa Premium, precum ar fi MasterCard Platinum (MAIB), MasterCarld World Elite (MAIB), Visa Platinum (Moldindconbank si Victoriabank), Visa Infinite (Victoriabank). Interesant este faptul ca la aceste carduri de cel mai înalt nivel, comisioanele de retragere a numerarului sunt practic identice cu cele pentru cardurile de raspândire mai larga.

Exemplu de comisioane aplicate: 1,2% + 3 EUR pentru cardurile MasterCard World Elite, 1,5% + 3 EUR pentru cardurile Visa Infinite.

Retragerea de numerar de pe cardurile American Express

Pe lînga cardurile din “familiile” Visa sau MasterCard, pe teritoriul Republicii Moldova exista posibilitatea emiterii cardurilor American Express. Aceste carduri ofera detinatorilor posibilitatea de a obtine cashback si premii pentru platile efectuate în limita mijloacelor disponibile în cont, precum si asigura acces la privilegii suplimentare asociate cu brandul American Express. Dreptul exclusiv de emitere a acestor carduri îl detine Moldova Agroindbank.

Consultând tarifele de deservire a cardurilor American Express am identificat urmatoarele comisioane pentru retragerea numerarului peste hotarele tarii:

  • 2,5% + 5 EUR/ USD sau 2,5% + 100 MDL pentru retrageri la bancomate;
  • 3% +5 EUR/USD sau 3% + 100 MDL pentru retrageri de la POS din cadrul reprezentantelor bancilor.

Cât de avantajoasa sau nu este retragerea de numerar de la bancomate peste hotare fiecare decide pentru sine. Uneori este mai sigur, alteori înlocuieste schimbul valutar clasic s.a.m.d. Fiecare dintre noi are motivele sale de a utiliza sau nu aceasta optiune de retragere de numerar atunci când se afla peste hotare.