Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) saluta achizitia pachetului de 39,2% din actiunile Victoriabank de catre Banca Transilvania, anunta un comunicat de presa al institutiei.
În rezultatul tranzactiei, care a avut loc astazi la Chisinau, Banca Transilvania a devenit cel mai mare actionar al Victoriabank. BERD, în calitate de actionar minoritar, împreuna cu Banca Transilvania detin împreuna pachetul de control de 66,7% din banca moldoveneasca. În conformitate cu legislatia în vigoare, ei vor face oferte pentru cumpararea restul actiunilor.
BERD si-a marit în 2016 participatia la Victoriabank la 27,5% printr-un pas ce avea menirea sa restabileasca guvernanta corporativa si a atrage un investitor strategic la Victoriabank. Atunci BERD si-a consolidat cota parte printr-o companie special creata în afara Republicii Moldova – VB Investment Holding, companie creata si controlata de BERD.
Banca Transilvania si-a directionat investitia în Victoriabank prin intermediul aceleeasi companii special create.
Henry Russell, directorul BERD pentru institutiile financiare din Balcanii de Vest, Belarus, Moldova si Ucraina a declarat:
“Suntem foarte mândri ca am reusit sa atragem în actionariatul Victoriabank un astfel de partener strategic puternic cum este Banca Transilvania. Urmatorul pas pe care BERD îl ia în considerare este restartarea programului de creditare pentru întreprinderile mici si mijlocii din Moldova prin acordarea de împrumuturi catre Victoriabank, care vor contribui la rândul sau la creditarea pe termen lung a IMM-urilor. Noi vedem intrarea Bancii Transilvania pe piata din Moldova fiind un pas important în restructurarea si modernizarea sectorului financiar al tarii.”
Banca Transilvania este a doua cea mai mare banca dupa active din România. BERD este actionar minoritar la BT.
