Marja maxima pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2019 pentru creditele garantate de stat în cadrul Programului guvernamental „Prima Casa” va fi redusa de la 3% la 2%, anunta Ministerul Finantelor prin intermediul unui un comunicat de presa.
Aceasta si alte modificari la Regulamentul de implementare a Programului „Prima Casa” au fost aprobate în data de 24 aprilie 2019 de catre Executiv.
Potrivit noilor prevederi, solicitanti ai programului „Prima Casa” vor putea fi si persoanele care, în decursul ultimelor 12 luni, au în proprietate o locuinta cu o suprafata (locuibila) ce nu depaseste 9 metri patrati pentru fiecare membru al familiei. Anterior, solicitantii trebuiau sa nu detina nici o locuinta în perioada mentionata pentru a fi eligibili în cadrul programului.
O alta modificare tine de excluderea carnetului de munca, certificatului eliberat de Serviciul Fiscal de Stat si extrasului din Registrul Bunurilor imobile din lista actelor obligatorii pe care solicitantii programului urmau sa le prezinte. A fost redus si termenul de perfectare a contractelor de garantie de la 10 la 5 zile lucratoare.
Pâna în prezent, la programul guvernamental „Prima Casa” au aplicat 2100 de tineri si familii tinere, care au primit credite pentru procurarea locuintelor în valoare de peste 1 miliard de lei.
