marți, septembrie 1, 2026
AcasăMoldovaEnergbank ar putea fi cumparata de catre Iute Credit

Energbank ar putea fi cumparata de catre Iute Credit

Structura proprietatii si de control a BC ”Energbank” SA se va modifica. Consiliul Concurentei a anuntat ca a declarat compatibila cu mediul concurential achizitionarea de catre „IUTECREDIT EUROPE” AS a actiunilor bancii „ENERGBANK” SA, astfel fiind preluat controlul asupra bancii, scrie bizlaw.md.

Intentia de preluare a bancii de catre „IUTECREDIT EUROPE” AS a fost notificata în vara acestui an.

Drept urmare a achizitiei, structura proprietatii si de control a BC ”Energbank” SA se va modifica prin preluarea controlului de catre ”Iutecredit Europe” AS, care va avea calitatea de asociat majoritar al bancii si va detine 59,39% din actiunile acesteia.

Potrivit informatiilor din decizia autoritatii de concurenta, tranzactia reprezinta o investitie strategica pentru a sustine modernizarea sectorului bancar în Republica Moldova. Intentia curenta a partilor este de a îmbunatati transparenta proprietatii si guvernanta corporativa în BC ”Energbank” SA si de a mentine BC ”Energbank” SA, ca o institutie profitabila în Republica Moldova. Dupa preluarea controlului asupra BC ”Energbank” SA, achizitorul va fi prezent în Republica Moldova prin entitati separate si independente, activând atât pe piata oferiri serviciilor bancare (BC ”Energbank” SA), cât si oferirii serviciilor de creditare nebancara (OCN ”Iute Credit” SRL).

IuteCredit Europe AS este o organizatie de micro-finantare de nivel international, cu sediul în Estonia. Compania opereaza pe pietele din Moldova (OCN ”Iute Credit” SRL), Macedonia, Albania si Bosnia si Hertegovina, cu posibilitatea de extindere catre alte tari balcanice, UE si Non-UE.

Banca Comerciala ” ENERGBANK” SA a fost creata la 16 ianuarie 1997. Capitalul statutar al Bancii este de 100 000 000 lei (2 000 000 actiuni – nominal 50 lei). La începutul acestui an, BNM anunta despre prelungirea pâna la data de 29.10.2021 a perioadei de desemnare a administratorilor temporari ai B.C. „ENERGBANK” S.A., care îsi exercita mandatul în cadrul interventiei timpurii instituite anterior la banca.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments