25% din actiunile Bancii de Economii au fost tranzactionate astazi pentru 50.000.000 MDL

0
0

Saptamâna aceasta s-a dovedit foarte prolifica în ce priveste tranzactiile bursiere cu actiunile bancilor moldovenesti. Dupa ce luni si joi au fost vândute circa 20% din actiunile Victoriabank, astazi am avut o tranzactie de proportii în rezultatul careia au fost vândute 24,9% din actiunile Bancii de Economii a Moldovei (BEM), scrie eco.md.

Peste 9,8 mil. de actiuni au fost vândute în pachet unic la pretul de 5,1 lei unitatea, valoarea nominala fiind de 5 lei. Întregul pachet de actiuni a costat circa 50,1 milioane de lei. 

Deocamdata, nu se cunoaste cumparatorul, însa amintim ca la începutul lunii martie, Banca de stat ruseasca, Vnesekonombank, a anuntat ca vrea sa cumpere un pachet de circa 25% din actiunile Bancii de Economii.

Amintim ca Guvernul a pierdut  controlul asupra Bancii de Economii dupa ce nu a participat la emisiunea suplimentara de actiuni, anuntata de Consiliul bancii pentru 29 august, 2013, în valoare de circa 80 mil. de lei.

În urma emisiunii suplimentare de actiuni, statul a ramas doar cu 33,3% plus o actiune, iar actionar majoritar a devenit firma Sisteme Informationale Integrate care a ajuns sa detina o cota de 33,72% din capitalul BEM. Se presupune ca anume pachetul de actiuni al Sisteme Informationale Integrate au fost tranzactionate, astazi, la Bursa de Valori a Moldovei.

Update: Cumparatorul este compania investitionala VEB Capital, companie care face parte din structura bancii Vnesheconombank, scrie kommersant.md