Banca Mondiala va sustine în continuare proiectele de dezvoltare a RM. Declaratii în acest sens a facut astazi la Chisinau, vicepresedintele Bancii Mondiale, Philippe Le Houerou, într-o conferinta de presa tinuta alaturi de premierul Vlad Filat.
Vicepresedintele Bancii Mondiale Philippe Le Houerou, a anuntat ca institutia pe care o reprezinta este dispusa sa continue sustinerea financiara a RM pentru consolidarea economiei pe plan intern.
Philippe Le Houerou: Vom sustine incluziunea sociala a cetatenilor, ceea ce presupune reformarea sectoarelor sociale, începînd de la învatamînt, sanatate, pîna la eficienta energetica, care este un sector de dezvoltare foarte critic. Reformele demarate de RM, sunt într-un proces continuu si nu pot fi stopate, atunci cînd ele au ajuns practic la jumatate. Speram foarte mult ca în curînd RM sa devina un stat cu venituri înalte. Suntem dispusi sa colaboram în continuare cu RM, avem încredere în ceea ce îsi doreste sa realizeze statul RM.
La rândul sau, premierul Vlad Filat a declarat ca banii acordati de Banca Mondiala vor fi investiti cu precadere în reforma administratiilor centrale si locale.
Vlad Filat: Din proiectele care urmeaza sa le implementam ramâne prioritar reforma în educatie, în a asigura cetatenii RM cu un sistem educational performant. Suntem în plin proces si sper sa-l finalizam catre luna mai, la capitolul agricultura performanta. Vreau sa atrag atentia în mod deosebit la eficienta energetica. În urma implementarii acestor proiecte de eficienta energetica, urmeaza sa asiguram deschiderea locurilor noi de munca si motoare de dezvoltare a economiei. Un domeniu aparte tine de investitiile în infrastructura rurala.
Potrivit datelor oficiale, în decursul celor douazeci de ani de colaborare cu Banca Mondiala, RM beneficiat de ajutor financiar în suma de aproape 900 mln de dolari.
